Postul Paștelui în Parohia Teregova

Autor: Gabriela Bica

Între 26 februarie şi 3 martie, credincioşii comunităţii teregovene au fost chemaţi de părintele paroh Bica Simion şi părintele profesor Smultea Ioan să participe la slujbele specifice şi să primească în sufletele lor un nou strop din învăţătura lui Hristos Domnul, adevărata hrană pentru viaţă. Toţi cei prezenţi în sfânta biserică, parohieni de toate vârstele, au avut prilejul de a se îmbogăţi spiritual, de a lua har şi înţelepciune prin cuvânt. În fapt, Sfânta Scriptură este „o candelă” pentru cei ce cred în ea , dar pentru a deveni călăuză luminoasă, noi trebuie să o cunoaştem cu mintea, să o înţelegem cu sufletul şi să-i dăm viaţă cu fapta noastră. Cum este posibil un asemenea parcurs? Cum va reuşi Cuvântul lui Dumnezeu să ajungă la noi şi să rodească pe pământ? Acestea au fost câteva întrebări care au captat atenţia celor adunaţi în sfânta biserica, dornici fiind să afle răspunsurile de la preoţii şi duhovnicii invitaţi.

Părintele Rafael Mutrescu, protosinghelul Mănăstirii Feneş, unul dintre cateheţii serilor duhovniceşti, vorbindu-ne despre însemnătatea „iubirii aproapelui”, a spus că aceasta poate fi dobândită doar în biserică, atât ca învăţătură, cât şi ca practică în viaţa cotidiană o omului. Altfel, în mod obişnuit, instinctul nostru ne îndeamnă să defăimam pe cei care greşesc, dar acest comportament al nostru este un indicator care ne arată cât de departe suntem noi de Dumnezeu. Urmând, însă, exemplul viu al lui Dumnezeu-Omul, un bun creştin se va strădui să ajute pe cel care a greşit prin rugăciunea lui stăruitoare sau prin oricare sprijin oferit cu dragoste. În acest fel, amândoi sunt împliniţi, cel care a greşit se îndreaptă, se întoarce la Dumnezeu, iar cel care s-a rugat pentru aproapele lui dobândeşte binecuvântarea dumnezeiască, bucurându-se de cununa virtuţii iubirii aproapelui.

Într-una din serile duhovniceşti, părintele Vasile Dragomir de la Parohia Slatina-Timiş ne-a chemat să medităm asupra Tainei Sfintei Euharisti, cea prin care Dumnezeu devine Cuvântul Întrupat, iar împărtăşindu-ne din Sfântul Potir, devenim „hristofori”, adică purtători de Hristos. Doar alegând această cale, putem să mărturisim că, „Hristos este în mijlocul nostru” şi că avem o viaţă bine plăcută lui Dumnezeu prin post şi iertare.

O scurtă incursiune în istoria bisericii, făcută de părintele iconom stravofor Tistu Gheorghe, de la Catedrala Episcopală din Caransebeş, a făcut referire la câteva aspecte fundametale ale acestei teme: definirea şi ambivalenţa bisericii (văzută şi nevăzută), începutul pământesc al bisericii, prin Pogorârea Sfântului Duh peste Apostoli, despre rolul ei în viaţa fiecărui om, dar şi a întregii societăţi. Părintele Tistu a marcat ideea că biserica este locul unde se poate desăvârşi omul, nu doar rugându-se la sfinţi, ca unor mijlocitori, ci şi urmându-le exemplul, care l-a rândul lor l-au avut ca model desăvărşit pe Iisus, Cel care este acelaşi, azi, ca şi ieri, alaltăeri etc. De asemenea, Părintele Onufrie, de la Mănăstirea Petroşniţa, în cuvântul său, a spus că vom reuşi să-l urmăm pe Iisus, doar dacă dobândim şi virtutea răbdării şi a ascultării, faţă de El şi învăţătura Lui, prin smerenia inimii, prin dragostea dintre noi şi mai ales iubindu-ne vrăjmaşii. Căci dragostea faţă de cel de lângă noi, şi păzirea de orice gând rău, ne ajută să nu jignim pe nimeni, iar, dacă suntem noi cei jigniţi, ne dă puterea să iertăm pentru chipul lui Dumnezeu din semenul nostru.

În încheierea serilor duhovniceşti, părintele Daniel Otescu, din parohia Belinţ, ne-a vorbit despre „desăvârşirea omului prin Hristos”, ca obiectiv suprem al împlinirii noastre pământeşti, cu toate că şi astăzi omul vrea să devină „Dumnezeu”, dar fără de Dumnezeu, încălcând porunca ascultării şi alegând să urmeze sfatul înşelător al diavolului. Un îndemn primit de la părintele Daniel, a fost acela de a căuta să cultivăm liniştea interioară, să nu lăsăm exteriorul, să rupă legătura noastră nativă cu Dumnezeu. Un exemplu, în acest sens, pot fi mărtusitorii din închisorile comuniste, care deşi încătuşaţi, umiliţi, înfometaţi, huliţi, au ajuns la o libertate interioară sfinţitoare, asumată ca o împlinire a Cuvântului lui Dumnezeu, asemenea poruncii din versetele:. „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelîndu-vă singuri. Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă; şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” (Iacov 1:22-25)