Praznic Luminos la Catedrala episcopală din Caransebeș

Praznic Luminos la Catedrala episcopală din Caransebeș

Album foto
La Praznicul Naşterii Domnului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Caransebeş.
Autor: Serviciul Prezidial
La Praznicul Naşterii Domnului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a săvârşit Sfânta Liturghie, alături fiind un ales sobor de preoţi şi diaconi, membri ai Permanenţei Consiliului Eparhial, la Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş. Cu acest prilej ierarhul a sfințit o icoană proschinitar.

„Am slujit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala noastră episcopală și ne-am bucurat foarte mult că la acest minunat praznic catedrala a fost arhiplină, foarte mulți dintre credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine și au fost prezenți foarte mulți copii, care de asemenea s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului și după aceea au primit daruri din partea Centrului eparhial. Mulțumim bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să ne închinăm cu bucurie la acest praznic și alături de magi și de păstori să cântăm și noi colindul cel mântuitor inspirat de cetele îngerești. Ne-am bucurat de prezența oficialităților și de ctitorii care în permanență au grijă să fie alături de noi și la rugăciune, dar și în lucrarea Martei”, a subliniat Preasfințitul Lucian.

La Sfânta Liturghie au participat oficialități centrale, precum şi un număr însemnat de credincioşi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeș, dirijat de părintele profesor Gheorghe Tistu.

Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” a fost târnosită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi în anul centenarului instalării episcopului Miron Cristea în scaunul vlădicesc de la Caransebeş (1910 – 2010).



Data: 26 decembrie 2017 • Vizualizări: 1308