Praznicul „Adormirii Maicii Domnului” în Eparhia Caransebeșului

Praznicul „Adormirii Maicii Domnului” în Eparhia Caransebeșului

Album foto
La praznicul „Adormirii Maicii Domnului”, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului a poposit duhovnicește la Catedrala episcopală din Caransebeș și la Mănăstirea Teiuș
Autor: Serviciul Prezidial
În ajunul praznicului „Adormirii Maicii Domnului”, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Catedralei episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeș, unde a oficiat, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujba Vecerniei cu Litie a praznicului, iar în continuare slujba Utreniei în cadrul căreia s-a cântat și Prohodul Maicii Domnului.

Tot în ajunul praznicului „Adormirii Maicii Domnului”, arhimandritul Constantin Timiș, vicarul administrativ al Episcopiei Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale a mănăstirii caransebeșene Teiuș, unde a oficiat slujba Vecerniei cu Litie în cadrul căreia a tuns în treapta rasoforiei pe fratele Ionel Tibil.

La praznicul „Adormirii Maicii Domnului”, Mănăstirea Teiuş de lângă Caransebeş şi-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Întâistătătorul Eparhiei Caransebeșului, Preasfinţitul Lucian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în altarul de vară al așezământului monahal.

„Frumusețea lăuntrică a Maicii Domnului ne cheamă și ne îndeamnă pe noi și pe toți dreptmăritorii creștini până la sfârșitul veacurilor, să o preacinstim în toată vremea și în tot ceasul, dar mai ales la aceste zile de prăznuire, la aceste popasuri duhovnicești care sunt sărbătorile din cursul anului bisericesc închinate Maicii Domnului. Anul bisericesc se încheie cu praznicul Adormirii Maicii Domnului un praznic ales, un praznic împărătesc și de asemenea, anul bisericesc debutează cu praznicul Nașterii Maicii Domnului. Maica Domnului deschide și închide cursul anului bisericesc, pentru că prin Maica Domnului, Dumnezeu la plinirea vremii s-a făcut om asemenea nouă”, a arătat Preasfințitul Lucian în cuvântul său.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului, iar la slujbă au participat autorităţi centrale, judeţene şi locale, precum şi un însemnat număr de credincioşi.

În toamna anului 1998, într-o şedinţă a Consiliului Eparhial al Episcopiei Caransebeşului, s-a decis construirea unui aşezământ monahal în oraşul de reşedinţă şi numirea ca egumen al acestuia a ieromonahului Justinian Tibil, originar din părţile Maramureşului. Acest aşezământ monahal, pus sub ocrotirea Maicii Domnului, şi-a serbat pentru prima dată hramul în 15 august 1999, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, la vremea respectivă fiind episcop al Caransebeşului, când s-a pus şi piatra de temelie a bisericii mănăstireşti. Situată în cetatea Caransebeşului, Mănăstirea de la Teiuş a devenit pentru toţi caransebeşenii loc de bucurie duhovnicească.


Data: 16 august 2013 • Vizualizări: 1664