Praznicul Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Teiuș din Caransebeș

Praznicul Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Teiuș din Caransebeș

Album foto
În fiecare an la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, la Mănăstirea Teiuș din Caransebeș, vin foarte mulți credincioși din municipiul de pe Timiș și Sebeș, împrejurimi, dar și din alte zone ale țării, cu ocazia hramului
Autor: Serviciul Prezidial
În fiecare an la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, la Mănăstirea Teiuș din Caransebeș, vin foarte mulți credincioși din municipiul de pe Timiș și Sebeș, împrejurimi, dar și din alte zone ale țării, cu ocazia hramului. Anul acesta, din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost săvârșită Sfânta Liturghie, în Altarul de vară al mănăstirii, de către părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Cântarea la strană a fost înfrumusețată de către Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului. Praznicul Adormirii Maicii Domnului fiind precedat de post foarte mulți credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine în cadrul Sfintei Liturghii.

„Această sărbătoare închinată Maicii Domnului ne-a oferit prilejul nouă clericilor, dar și credincioșilor, să ne rugăm Născătoarei de Dumnezeu, aici la Teiuș, dar să ne și închinăm icoanei făcătoare de minuni pe care această mănăstire o deține. Îi mulțumim Maicii Domnului că ne ocrotește și ne acoperă cu rugăciunea și cu darul său, deoarece Praznicul Adormirii Maicii Domnului încheie anul liturgic și tot un praznic al Maicii Domnului îl deschide, 8 septembrie fiind data la care prăznuim Nașterea ei”, a subliniat părintele arhimandrit Constantin Timiș.

Piatra de temelie a bisericii mănăstireşti din Teiuș a fost pusă în 15 august 1999 când a fost sărbătorit pentru prima dată hramul mănăstirii. La 1 decembrie 1999 a fost finalizat corpul administrativ al aşezământului monahal. A urmat construirea şi târnosirea bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Pe lângă biserica de piatră, a fost construită şi o biserică de lemn, cu hramul Sfântul M. Mc. Mina. În anul 2009, Preasfinţitul Părinte Lucian, a târnosit paraclisul de iarnă al mănăstirii cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae. Situată în cetatea Caransebeşului, Mănăstirea de la Teiuş a devenit pentru toţi caransebeşenii loc de bucurie duhovnicească.

Data: 15 august 2015 • Vizualizări: 849