Praznicul Botezului Domnului sărbătorit la Caransebeș

Praznicul Botezului Domnului sărbătorit la Caransebeș

Album foto
La Praznicul Botezului Domnului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş
Autor: Serviciul Prezidial
În ajunul Praznicului Arătării Domnului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba Vecerniei și Sfințirea cea Mare a apei, precum și slujba Pavecerniței Mari unită cu Litia praznicului, la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș.

La Praznicul Botezului Domnului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, potrivit rânduielii bisericeşti, a fost oficiată slujba Sfinţirii celei Mari a apei. Totodată au fost sfințite icoanele celor 12 prooroci, care completează ultimul registru al catapetesmei catedralei caransebeșene.

Presfințitul Lucian a subliniat evlavia credincioșilor caransebeșeni la praznicul Botezul Domnului: „Ne-am bucurat de prezența multor credincioși chiar dacă este o zi de luni, dar în conștiința multor credincioși praznicul Bobotezei este un praznic împărătesc, este un praznic din care luăm har peste har și binecuvântare peste binecuvântare. Evlavia poporului creștin este foarte mare la acest praznic deoarece se sfințește și Aghiasma Mare și pot să primească fiecare apă sfințită spre mâgâierea sufletelor, spre alinarea bolilor și spre sfințirea caselor”.

La finalul Sfintei Liturghii ierarhul a binecuvântat pe toţi credincioşii prezenţi cu aghiasmă mare și au primit din partea slujitorilor anaforă, iconiţe cu praznicul Botezului Domnului, precum şi Aghiasma Mare, pentru curăţirea sufletească şi trupească. Administrația Catedralei episcopale din Caransebeș a îmbuteliat anul acesta peste o mie de sticle cu apă sfințită pentru a fi împărțite credincioșilor. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.


Data: 6 ianuarie 2014 • Vizualizări: 1673