Praznicul Cincizecimii la Catedrala Episcopală din Caransebeș

Praznicul Cincizecimii la Catedrala Episcopală din Caransebeș

Album foto
Părintele Episcop Lucian a săvârşit astăzi Sfânta Liturghie urmată de slujba Vecerniei plecării genunchilor, în Catedrala episcopală din Caransebeș
Autor: Serviciul Prezidial
„Și astăzi mulți credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos și cu toții ne-am umplut de Duh Sfânt, mărturisind în comuniune și în unitate de credință, un Domn, o credință și un botez”, a precizat Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului la Praznicul „Pogorârii Sfântului Duh”. Părintele Episcop a săvârşit astăzi Sfânta Liturghie urmată de slujba Vecerniei plecării genunchilor, în Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

La Sfânta Liturghie, dar și la Vecernia în cadrul căreia s-au rostit rugăciunile speciale au participat un număr însemnat de credincioși, care au fost îndemnați de Preasfințitul Lucian să fie și să rămână oameni duhovnicești.

„Îl rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos să ne ajute ca darurile Sfântului Duh să rodească înlăuntrul nostru, căci cei ce sunt ai lui Hristos sunt oameni duhovnicești, cei care sunt pecetluiți cu pecetea darului Duhului Sfânt. Trebuie să fim și să rămânem oameni duhovnicești peste care se coboară la vremea potrivită Duhul Sfânt, Cel care s-a pogorât și peste Sfinții Apostoli la plinirea vremii”, a subliniat ierarhul.

La final Părintele Episcop Lucian a mai spus că „la acest praznic al Cincizecimii plecăm la casele noastre mulțumiți, rugându-L pe Dumnezeu să ne trimită în toată vremea și în tot ceasul pe Duhul Cel Preasfânt și să se pogoare peste noi, să se așeze în sufletele și în inimile noastre. La mulți ani clerului și poporului binecredincios din eparhia Caransebeșului de ziua bisericii creștine, căci astăzi s-a întemeiat din punct de vedere istoric biserica creștină.”

Sfânta Liturghie a fost înfrumusețată de Corul Catedralei episcopale, condus de părintele profesor Gheorghe Tistu. În cadrul slujbei Vecerniei, chiriarhul a sfinţit, potrivit tradiţiei bisericii noastre, spicele de grâu care au fost împărţite, alături de anaforă şi iconiţe cu Praznicul Rusaliilor, credincioşilor.

În această după-amiază Preasfințitul Lucian a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Măru, Protopopiatul Caransebeș, întrucât biserica acestei parohii are hramul praznicului de astăzi. Cu această ocazie ierarhul a săvârșit o slujbă de Te-Deum și a sfințit o icoană ce reprezintă praznicul Pogorârii Duhului Sfânt. Această icoană este amplasată pe frontispiciul sfântului locaș. De asemenea, Părintele Episcop Lucian alături de credincioșii din Măru s-au rugat și la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului ce se află în biserica de la Măru și care datează din anul 1520. După sfintele rugăciuni a debutat tradiționala rugă fiind prezentată o suită de dansuri în centrul satului.


Data: 27 mai 2018 • Vizualizări: 993