Praznicul hramului, a credinței și a culturii în Episcopia Caransebeșului

Praznicul hramului, a credinței și a culturii în Episcopia Caransebeșului
Duminică, 15 aprilie, Catedrala Episcopală din Caransebeș își va sărbători hramul, cu acest prilej debutând „Zilele Credinței și Culturii în Episcopia Caransebeșului”, hramul fiind urmat de Simpozionul naţional „Unitate și dăinuire. Centenar România Mare 1918-2018”
Autor: Serviciul Cultural
Duminica Tomii reprezintă o sărbătoare semnificativă pentru Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, care își prăznuiește cel dintâi hram. Cu această ocazie, începând cu ora 9:00, se va organiza Procesiunea soborului de ierarhi, preoți şi diaconi, dimpreună cu credincioşii, de la Catedrala istorică „Sfântul M. Mc. Gheorghe” la Catedrala „Învierea Domnului”, unde, la 9:30, va începe Sfânta Liturghie arhierească.

La 12:30, în fața Catedralei, momentul deschiderii tradiţionale a rugii bănăţene va bucura sufletele credincioșilor prezenți printr-un recital de cântece patriotice al Coralei Armonia din Constanța și printr-un spectacol de promovare a folclorului tradiţional bănăţean.

Începând cu ora 17:00, Corala „Armonia” din Constanța va susține un concert folcloric și patriotic pe esplanada bisericii „Schimbarea la Față” din Cartierul Govândari al municipiului Reșița.

Luni, 16 aprilie, și marți, 17 aprilie, va avea loc, la Reșița, Simpozionul Național „Unitate și dăinuire. Centenar România Mare 1918-2018.”

La acest eveniment sunt așteptați ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române și peste 70 de teologi, istorici și cercetători din mai multe centre universitare din România și din străinătate.

Luni, 16 aprilie, începând cu ora 9:30, în Aula Magna a Universității „Eftimie Murgu” din Reşiţa, va avea loc deschiderea festivă printr-un recital muzical coral susținut de Corul Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva” Nera și Corul Secţiei de Teologie Ortodoxă Didactică, Caransebeș din cadrul Facultății de Ştiinţe Sociale a Universității „Eftimie Murgu”. În continuare, vor avea loc comunicări și cuvinte de binecuvântare din partea ierarhilor prezenți, cuvânt de întâmpinare din parte gazdelor și comunicări prin care se urmărește aprofundarea temei unității de credință și de neam, importanța credinței în unitate și a acțiunilor întreprinse de făuritorii Marii Uniri în vederea îndeplinirii dezideratului național. Acestora li se adaugă lansarea unor volume care au ca teme centrale aceleași subiecte, dar și vernisarea expoziţiei foto-documentare „Episcopia Caransebeșului și Marea Unire din 1918”, vernisaj ce se va desfășura în foaierul Universității „Eftimie Murgu”.

Comunicările vor fi susținute pe două secțiuni, (secțiunea Teologie și secțiunea Istorie), ambele desfășurându-se în amfiteatrele Universității „Eftimie Murgu”. Toți participanții își vor prezenta cercetarea referitoare la temele anunțate, acestea urmând a fi publicate într-un volum colectiv.

Marți, 17 aprilie, începând cu ora 9:30, se vor relua comunicările pe secțiuni, urmând ca după-amiază să se viziteze Mănăstirea Vasiova. Pe lângă cei doi organizatori principali, evenimentul este susținut de Secretariatul de Stat pentru Culte, Consiliul Județean Caraș-Severin și de Primăria Municipiului Reșița.


Data: 13 aprilie 2018 • Vizualizări: 1201