Praznicul „Intrării în Biserică a Maicii Domnului” în Episcopia Caransebeșului

Praznicul „Intrării în Biserică a Maicii Domnului” în Episcopia Caransebeșului

Album foto
Parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din oraşul Bocşa, Protopopiatul Reșița, și-a sărbătorit vineri, 21 noiembrie, ocrotitoarea
Autor: Serviciul Prezidial
Parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din oraşul Bocşa, Protopopiatul Reșița, și-a sărbătorit vineri, 21 noiembrie, ocrotitoarea. Încă de la orele dimineţii, la Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a sfinţit o troiţă ridicată în curtea locaşului de cult al parohiei. În prezența credincioșilor, ierarhul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit în continuare Sfânta Liturghie, în biserica parohială cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit în treapta diaconiei tânărul teolog Marius Doran. La slujbă au participat autorităţi locale precum şi un număr impresionant de credincioşi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului. La final chiriarhul a sfinţit noua sală de mese a cantinei din incinta Centrului de servicii sociale „Sfântul Ierarh Nectarie”.

„Am revenit cu bucurie în această parohie din Bocșa Română la hramul acestei biserici noi. Aici se împletește în chip armonios liturghia cu filantropia pentru că în aceeași curte avem o biserică dar și un așezământ social în care sunt hrăniți peste 20 de credincioși proveniți din familii defavorizate”, a subliniat Preasfințitul Lucian.

Parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” a fost înfiinţată în anul 2009. În curtea bisericii funcţionează o cantină socială şi se află în curs de amenajare Complexul de servicii sociale „Sfântul Ierarh Nectarie”.

Tot la Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului și Mănăstirea Gornea-Sichevița din județul Caraș-Severin și-a sărbătorit hramul. Din încredințarea Preasfințitului Lucian a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, alături de un sobor de preoți și diaconi. Pentru a înfrumuseța cântările la strană, răspunsurile liturgice au fost date de către un grup de studenți teologi din Caransebeș, condus de părintele profesor Gheorghe Tistu. Alături de obștea monahală la slujbă au participat foarte mulți credincioși.

Ca o recunoaştere a strădaniilor trăitorilor din acest aşezământ, la propunerea Preasfinţitului Părinte Lucian, în cadrul Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Banatului, ce a avut loc la data de 18 noiembrie 2010, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului, schitul Gornea a fost ridicat la rang de mănăstire.


Data: 21 noiembrie 2014 • Vizualizări: 1028