Praznicul Învierii Domnului la Caransebeș 2012

Praznicul Învierii Domnului la Caransebeș 2012

Album foto
Numeroşi credincioşi au participat la Slujba Învierii Domnului, în noaptea Sfintelor Paşti, la Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş
Autor: Serviciul Prezidial
Anul acesta pentru prima dată a fost adusă în Episcopia Caransebeşului, Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului din Ierusalim. Astfel o delegaţie a Episcopiei Caransebeşului dimpreună cu autorităţile locale s-au deplasat la Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara unde au întâmpinat Sfânta Lumină adusă cu un avion de la Bucureşti.

Numeroşi credincioşi au participat la Slujba Învierii Domnului, în noaptea Sfintelor Paşti, la Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş. Slujba Învierii precum şi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie au fost oficiate de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.

Prima parte a slujbei a fost oficiată pe esplanada catedralei episcopale, apoi a continuat în interiorul acesteia. După tradiţionala procesiune din noaptea sfântă, Chiriarhul a sfinţit în faţa credincioşilor „Paştile” potrivit tradiţiei bisericii noastre. După oficierea slujbei Utreniei Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, conform rânduielii bisericeşti, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a sâvârşit Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur în cadrul căreia foarte mulţi credincioşi au primit la momentul cuvenit Sfintele Taine.

Duminică, în prima zi a Sfintelor Paşti, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a oficiat împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, slujba Vecreniei Praznicului Învierii Domnului sau a doua Înviere cum mai este cunoscută. În cadrul acestei frumoase slujbe a fost citită pericopa evanghelică în mai multe limbi: română, ebraică, greacă, latină, italiană, spaniolă, franceză şi engleză, prina aceasta arătându-se faptul că Hristos a murit şi a înviat pentru întreg neamul omenesc.



Data: 16 aprilie 2012 • Vizualizări: 1741