La sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Sf. Ilie de la Izvor” – Vasiova din judeţul Caraş-Severin
Autor: Serviciul Prezidial
La sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Sf. Ilie de la Izvor” – Vasiova din judeţul Caraş-Severin. Cu acest prilej, ierarhul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie în paraclisul de vară cu hramul „Izvorul Tămăduirii”. La final, ierarhul dimpreună cu soborul slujitor şi cu credincioşii au coborât în procesiune la izvorul din apropierea mănăstirii, unde s-a oficiat slujba de sfinţire a apei. Apoi, toţi cei prezenţi au primit iconiţe şi au fost stropiţi cu apă sfinţită. La slujbă au participat autorităţi locale precum şi un număr însemnat de credincioşi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului.
Preasfințitul Părintele Lucian a arătat, în cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, că doar gustând cu evlavie și credință din apa sfințită putem dobândi tămăduirea de orice boală: „Dumnezeu ne-a ajutat să venim aici la praznicul Maicii Domnului, la Izvorul Tămăduirii și să mergem la izvorul cu apă tămăduitoare, care se află în preajma acestei mănăstiri. Maica Domnului este cea care ne-a ajutat să găsim acest izvor, din care cu multă evlavie credincioșii din trecut, dar și cei de astăzi gustă această apă și după măsura credinței se tămăduiesc de orice boală și de orice neputință”.
Evlavia pelerinilor şi închinătorilor Mănăstirii Vasiova se datorează şi existenţei unui izvor de apă, considerat de mulţi ca având puteri miraculoase. Despre existenţa izvorului cu apă tămăduitoare, aflat la intrarea în Sfânta Mănăstire, autorul Ioan B. Mureşianu în cartea „Mănăstiri din Banat” relatează: „Minerul Alexe Perian şi-a redobândit vederea după ce s-a spălat pe ochi din izvorul pomenit. L-a zidit cu piatră în anul 1850 iar urmaşii ca să înveşniceasă acel moment au construit deasupra o capelă. Apa izvorului şi tăria credinţei săvârşesc apoi alte tămăduiri, iar modesta capelă a ajuns locul căutat de mulţi credincioşi şi suferinzi de toate naţionalităţile, ce veneau ca pelerini de la mari depărtări în ziua praznicului Sf. Proroc Ilie”.
La acelaşi praznic, al Izvorului Tămăduirii, Aşezământul medical-creştin „Izvorul Tămăduirii” din Marga, judeţul Caraş-Severin și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej delegatul Preasfințitului Părinte Lucian, părintele Arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica aşezământului după care a săvârşit şi slujba de sfinţire a apei. La slujbă au participat credincioşi de pe Valea Bistrei, autorităţi locale, dar şi membrii Asociaţiei Medicale Creştine „Izvorul Tămăduirii”. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți ai Secţiei de teologie din Caransebeș, condus de părintele profesor Gheorghe Tistu.