Praznicul „Izvorul Tămăduirii” în Parohia Domașnea

Praznicul „Izvorul Tămăduirii” în Parohia Domașnea
Vineri, 13 aprilie, în Săptămâna Luminată, numeroși credincioși din Parohia Domașnea, au fost prezenți la sărbătoarea Praznicului „Izvorul Tămăduirii”, participând la Slujba Utreniei și la Sfânta Liturghie
Autor: Claudiu Românu
Și în acest an, anul Centenarului Marii Unirii, numeroși credincioși din Parohia Domașnea au fost prezenți în „Vinerea Luminată” la Biserica „Sfântul Atanasie al Athonului", pentru a participa la Slujba Utreniei și a Sfintei Liturghii, oficiate de către părintele protopop Iosif Frenț și părintele Marius Dănănău. Ca în fiecare an, biserica parohială a fost înfrumusețată de prezența credincioșilor, care, în cadrul Sfintei Liturghii s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos Cel înviat din morți.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, părintele protopop Iosif Frenț a adresat credincioșilor un bogat cuvânt de învățătură. După ce au fost miruiți și au primit anaforă, credincioșii prezenți, împreună cu slujitorii bisericii au pornit într-o procesiune spre centrul comunei Domașnea, în fața Troiței ridicată în anul 2015, în fața casei parohiale, acolo unde s-a săvârșit sfințirea Aghiasmei mici. După ce părintele paroh a sfințit apa, i-a stropit pe credincioși în timp ce se cânta troparul: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvintează moștenirea Ta, biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește, și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău”. Astfel, s-a reținut în popor, că scopul urmărit prin aghiasmă este de a alunga "arătarea urâtă și rea", adică duhul cel rău.

Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii în fiecare an, în prima vineri după Praznicul Învierii Domnului. Acesta este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de "Izvorul Tămăduirii" amintește de o serie de minuni săvârșite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.

Credincioșii slăvesc Învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos până la Înălțare, zicând: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le”.

Data: 14 aprilie 2018 • Vizualizări: 413