La praznicul Nașterii Domnului, Preasfințitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeșului a săvârșit Sfânta Liturghie la catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș
Autor: Serviciul Prezidial
La praznicul Nașterii Domnului, Preasfințitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeșului a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, membri ai Permanenţei Consiliului Eparhial, la catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș.
La Sfânta Liturghie a participat un număr impresionant de credincioși precum și oficialități locale. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au date corul catedral „Gheorghe Dobreanu”.
La final, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a rostit un bogat cuvânt de învățătură: „Se cuvine ca la acest praznic slăvit și luminat să-I mulțumim bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le-a revărsat cu îmbelșugare asupra noastră, mai ales se cuvine ca la acest praznic să-i mulțumim Tatălui ceresc, care e binevoit la plinirea vremii să-l trimită pe unicul său Fiu în lume, ca tot cel ce crede în El să nu piară ci să aibă viață veșnică. Apoi, se cuvine să-i mulțumim Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru Iisus Hristos care a primit să se nască din Fecioara Maria pentru noi și pentru a noastră mântuire. Se cuvine să-i mulțumim Preasfintei Treimi la acest praznic al Crăciunului, căci Dumnezeu cel unul în ființă întreit în persoane, a cercetat neamul omenesc și ne-a ridicat pe noi din robia păcatului și a morții, a doua persoană din sânul Preasfintei Treimi întrupându-se și om făcându-se asemenea nouă afară de păcat. De aceea praznicul Crăciunului este pentru tot neamul creștinesc și un praznic al mulțumirii, pe care se cuvine să o aducem lui Dumnezeu.”