Praznicul praznicelor - prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioșii caransebeșeni

Praznicul praznicelor - prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioșii caransebeșeni

Album foto
La Catedrala Episcopală din Caransebeş, au venit mulți credincioşi să participe la slujba Învierii Domnului
Autor: Serviciul Prezidial
La Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş, au venit mulți credincioşi să participe la slujba Învierii Domnului. Ei au primit Lumina Sfântă de la Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Asemenea anilor precedenți, Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului din Ierusalim a fost adusă în Episcopia Caransebeşului de o delegaţie a eparhiei, care s-a deplasat la Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara, unde au întâmpinat Sfânta Lumină, adusă cu un avion de la Bucureşti.

Ierarhul a oficiat prima parte a Utreniei Învierii din noaptea Sfintelor Paşti, pe esplanada Catedralei episcopale. Părintele Episcop i-a îndemnat pe credincioșii ce au umplut centrul civic să rămână mărturisitori ai Învierii Mântuitorului în toată vremea, nu doar în noaptea sfântă a Învierii. De asemenea, i-a încurajat să rămână fideli credinței drept măritoare, pentru că aceasta se bazează pe „Învierea lui Hristos, care este și învierea noastră”, iar ca să ne bucurăm deplin de Înviere trebuie să fim fii ai Luminii și „toți în unitate de credință să demonstrăm prin faptele noastre cele bune că suntem vrednici de Împărăția Cerurilor”.

Sfânta slujbă a continuat în catedrală, unde potrivit obiceiului ierarhul a sfinţit „Paştile”, pâinea şi vinul, din care credincioşii vor lua în fiecare zi din Săptămâna Luminată.

Sfânta Liturghie a praznicului Învierii Domnului a fost săvârşită la Catedrala episcopală, în prima zi a Sfintelor Paşti, de către Preasfinţitul Lucian. La sfânta slujbă au participat autorități centrale și județene, precum și numeroşi credincioşi, iar răspunsurile au fost date de corul acestui sfânt locaş, condus de părintele Gheorghe Tistu.

„Am serbat și în acest an cu bucurie Învierea Domnului dând dovadă de unitate de credință și de neam în jurul bisericii strămoșești, care este una, sfântă, sobornicească și apostolească. Îl slăvim pe Mântuitorul Cel înviat și le dorim tuturor sănătate deplină, un praznic cu adevărat fericit, iar Învierea lui Hristos să fie pentru noi toți un început al mântuirii noastre, un început al învierii noastre din punct de vedere spiritual. Dorim tuturor un praznic cu mult folos duhovnicesc și cu multă bucurie și veselie duhovnicească”, a arătat Părintele Episcop Lucican la sfârșitul Sfintei Liturghii.

La orele 18:00, Preasfinţia Sa a oficiat slujba Vecerniei sau „A Doua Înviere”, în Catedrala episcopală din Caransebeş, în cadrul căreia, potrivit tradiţiei Bisericii noastre, a fost citită pericopa evanghelică în mai multe limbi.



Data: 8 aprilie 2018 • Vizualizări: 1025