La Praznicul „Pogorârii Sfântului Duh”, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală cu hramurile din Caransebeş
Autor: Serviciul Prezidial
La Praznicul „Pogorârii Sfântului Duh”, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Potrivit rânduielii bisericeşti, Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba Vecerniei, numită „a plecării genunchilor”.
La sfintele slujbe au participat, ca în fiecare an, un număr însemnat de credincioşi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei episcopale, condus de părintele Gheorghe Tistu. La finalul slujbei, Chiriarhul a sfinţit, potrivit tradiţiei bisericii noastre, spicele de grâu, care au fost împărţite credincioşilor alături de anaforă şi iconiţe cu Praznicul Rusaliilor.
„Suntem cu toții bucuroși că am ajuns la acest Praznic al Rusaliilor care ne dă speranță, ne ajută să mergem mai departe pe calea acestei vieți, praznic la care L-am auzit din nou pe Mântuitorul Iisus Hristos spunându-ne: «Eu sunt Lumina lumii, cel ce vine după Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții». L-am rugat astăzi pe Preasfântul Duh să fie mereu prezent în sufletele și inimile noastre, în comunitățile noastre, iar noi trebuie să fim cât mai deschiși ca să conlucrăm cu Sfântul Duh, astfel încât roadele să fie însutite înlăuntrul nostru, în viața noastră și să putem da răspuns bun la înfricoșătoarea judecată a lui Hristos”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș a fost târnosită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi în anul centenarului instalării episcopului Miron Cristea în scaunul vlădicesc de la Caransebeş (1910-2010). Noua catedrală este cel mai de seamă aşezământ bisericesc al credincioşilor ortodocşi din Episcopia Caransebeşului.