Prăznuirea Floriilor la catedrala episcopală din Caransebeş

Prăznuirea Floriilor la catedrala episcopală din Caransebeş

Album foto
Sute de credincioşi au luat parte la Sf. Liturghie oficiată la catedrala episcopală din Caransebeş, în Duminica Floriilor
Autor: Serviciul Prezidial
Praznicul Floriilor a adunat la catedrala episcopală "Sf. Mare Mucenic Gheorghe" din Caransebeş sute de credincioşi care au luat parte la Sf Liturghie arhierească oficiată de către Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

La momentul potrivit un număr mare de credincioşi s-au împărtăşit cu Sf. Taine, împlinind astfel misiunea tainică a creştinilor de a se împărtăşi cu Hristos.

În încheiere, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a explicat credincioşilor sensul biblic, istoric, dar şi duhovnicesc al praznicului Floriilor, păstrat de către Biserica noastră şi sub denumirea de praznicul "Duminica Stâlpărilor". Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, făcută în mod "festiv", cu ramuri de finic în mâini, de către oamenii vremii a coincis cu începutul calvarului patimilor lui Hristos Iisus. Şi catunci, la fel ca şi în aceste zile oamenii au fost schimbători, trecând de la entuziasmul primirii "împăratului lui Israel" la îmbrăţişarea uimitoarei trădări a ucenicului Iuda Iscarioteanul.

Tot în acest scop, Biserica a rânduit ca la Sf. Liturghie din această zi să se citească pasajul Evangheliei în care Iuda anticipează evenimentul care a schimbat cursul istoriei omenirii, gestul trădării, atât de comun în toate perioadele istoriei omeneşti.

Potrivit tradiţiei, în amintirea celor întamplate, credincioşii prezenţi au primit ramuri de salcie, fiind anunţaţi şi invitaţi în săptămâna numită a Patimilor la Sf. Biserică, la primirea Euharistiei şi la participarea la sfintele slujbe oficiate în această perioadă, slujbe ce poartă denumirea de Denii.

Data: 28 martie 2010 • Vizualizări: 1291