Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului s-a umplut luni, 21 decembrie, de mai multe cete de colindători veniți din toată Eparhia să-l colinde pe Preasfințitul Părinte Lucian
Autor: Serviciul Prezidial
Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului s-a umplut luni, 21 decembrie, de mai multe cete de colindători veniți din toată Eparhia să-l colinde pe Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. După o frumoasă tradiție au venit pe rând, copii și adulți, foarte mulți dintre ei îmbrăcați în straie populare specifice Banatului Montan, ca să aducă vestea cea bună a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Printre cetele de colindători s-au numărat și toți angajații Centrului Eparhial, precum și membrii centrelor de tineret ale Episcopiei Caransebeșului.
„Episcopia noastră și în acest an a fost binecuvântată de foarte multe cete de colindători, iar ei nu fac altceva decât să ne introducă în atmosfera Praznicului Nașterii Domnului. De asemenea ne aduc aminte că primii colindători și vestitori ai Nașterii Pruncului Sfânt au fost îngerii, păstorii și magii, iar colindătorii au venit asemenea ca să ne bucure și să ne veselească duhovnicește”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian.
Colindătorii care au poposit la Centrul Eparhial au fost de la Parohia Ohaba Mâtnic, Schitul Petroșnița, Școala populară de artă, Parohia Măru, Școala din Bucova, Școala din Băuțar, Grădinița din Buchin, Parohia Steaua Timișoara, Asociația ucrainienilor Caransebeș, Parohia Zăgujeni, Parohia Brebu, Mănăstirea Vasiova, Parohia Pipirig Caransebeș, Mănăstirile Călugăra și Bogâltin, Parohia Glimboca, Oastea Domnului, Parohia Sfântul Ioan, Parohia Mehadia, Parohia Șoșdea și Mănăstirea Piatra Scrisă.
Preasfințitul Părinte Lucian a primit cu bucurie colindele tradiționale românești și a adus mulţumiri și felicitări fiecărui grup de colindători care au venit şi în acest an să colinde la Centrul Eparhial. Ierarhul i-a binecuvântat pe toți colindătorii, oferindu-le cadouri și calendare.