Premierea câștigătorilor concursului național de miniproiecte la București

Premierea câștigătorilor concursului național de miniproiecte la București
În perioada 20-21 mai 2015, cu ocazia hramului istoric al Catedralei Patriarhale, a avut loc, la București, premierea câștigătorilor concursului național de miniproiecte cu caracter misionar-filantropic „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu”
Autor: Serviciul Social-Misionar
În perioada 20-21 mai 2015, cu ocazia hramului istoric al Catedralei Patriarhale, a avut loc, la București, premierea câștigătorilor concursului național de miniproiecte cu caracter misionar-filantropic „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu”.

Din partea Episcopiei Caransebeșului a participat o delegație condusă de părintele inspector Mihai Ciucur din care au făcut parte și doi reprezentanți ai parohiei „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” Moniom – Reșița, cea care a câșgitat faza eparhială a concursului. Proiectul câștigător al eparhiei noastre – „O faptă bună la temelia Clinicii Nera” - a fost implementat în perioada ianuarie – aprilie 2015 în parteneriat cu Mănăstirea Nera și a avut drept scop principal, susținerea lucrărilor de ridicare a primei clinici de oncologie din România.

În seara zilei de 20 Mai 2015, după ce au vizitat Catedrala Patriarhală, reprezentanții celor 29 de eparhii au vizionat, în prezența Preasfințitului Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, un material video, realizat de către Trinitas TV, cu aspecte de la toate proiectele câștigătoare la nivelul eparhiilor.

Festivitatea de premiere a celor 29 de copii, însoțiți de preoții coordonatori, a avut loc în ziua hramului istoric al Catedralei Patriarhale, la praznicul Sf. Împărați Constantin și Elena. La finalul Sfintei Liturghii, domnul Adrian Lemeni, consilier patriarhal la Sectorul teologic-educațional, i-a prezentat pe câștigătorii concursului, iar Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a înmânat diplome și daruri și i-a felicitat pe fiecare în parte.

Concursul de miniproiecte s-a desfășurat în toate cele 29 de eparhii de pe cuprinsul Patriarhiei Române și s-a adresat copiilor și tinerilor care fac parte din programul catehetic național „Hristos împărtășit copiilor”.

Data: 26 mai 2015 • Vizualizări: 765