Preoți ortodocși cărășeni în închisorile comuniste

Autor: Pr. Constantin Cilibia

Venirea comunismului la putere după cel de-al doilea război mondial a însemnat pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru slujitorii ei un adevărat calvar. A trecut aproape o jumătate de secol de când aceștia au murit sau au dispărut în închisorile comuniste. Mulți dintre ei au fost îngropați în mare taină în morminte neștiute de nimeni, în gropi comune, fără cruce la căpătâi. La nivelul Patriarhiei Române, documentele de arhivă ale timpului amintesc de moartea a peste 150 de preoți ortodocși în lagărele și închisorile comuniste, dar cu siguranță că numărul lor este cu mult mai mare. În calvarul prin care aveau să treacă aceștia au fost batjocoriți și umiliți până la dezumanizare, siliți să mănânce cu o singură lingură, supuși și la alte cazne cu scopul de a defăima Biserica străbună și pe slujitorii ei. Datorită condițiilor inumane la care au fost supuși, zecile de slujitori ai Bisericii, au murit după eliberare din cauza suferințelor dobâdite în închisoare, ca urmare a regimului torționar la care au fost supuși.

Odată cu izbucnirea primului război mondial, datorită poziției lor față de autoritățile maghiare, preoții Episcopiei Caransebeșului au avut mult de suferit și îndurat, rigorile regimului autoritar maghiar de la Budapesta. Cei mai mulți au fost deținuți, umiliți și întemnițați în închisoarea cea nouă din Caransebeș. Pe lângă multele nume cunoscute, în conștiința credincioșilor Protopopiatului Mehadia-Orșova, memorabile au rămas faptele preoților: Iosif Delaglob, Constantin Dure, Mihai Costescu (nepotul de soră a episcopului Bădescu) Coriolan Buracu, Alexandru Miloșescu ș.a.. Dintre fețele bisericești care au avut curajul să înfrunte și să bată la ușile temniței din Caransebeș au fost: protosincelul Iosif Traian Bădescu și dr. Cornel Cornean. Memorabilă a rămas în conștiința credincioșilor bănățeni, poezia închinată de preotul Iosif Delaglob, viitorului episcop Iosif Traian Bădescu cu ocazia vizitei sale la închisoare.

Ierarhi, preoți, diaconi, călugări, călugărițe, absolvenți ai Facultății de Teologie, studenți, simpli credincioși au fost maltratați, supuși unor regimuri de exterminare, umiliți, batjocoriți. Nu în ultimul rând, de același tratament nedrept au avut parte și familiile lor, precum și numeroși credincioși, care au apărat dreapta credință cu ani grei de închisoare, uneori chiar cu prețul vieții. Astfel, în anul 1952, și chiar mai înainte, sute de preoți au fost ridicați de la casele lor și condamnați fără nicio vină la ani grei de închisoare, fără a mai fi judecați. Mulți dintre aceștia s-au ales cu destrămarea familiilor, confiscarea averii, copiii lor fiind alungați din licee și facultăți, rămași pe drumuri, fără niciun viitor.

Biserica din Banat, pe lângă ierarhii ei, cunoaște numeroase nume de preoți și diaconi, la care adăugăm pe cei ce au rămas anonimi, acuzați pe nedrept de adepți ai regimului comunist instalat la putere. Comuniștii au făcut tot ce au putut pentru a distruge Biserica și pe slujitorii ei. La eliberarea lor din închisorile comuniste, aceștia nu aveau voie să povestească cele petrecute acolo, fiind urmăriți în continuare de organele de represiune.

A căzut victimă Vasile Lăzărescu, Mitropolitul Banatului, datorită atitudinii sale potrivnice față de autoritățile comuniste, care doreau să elimine credința ortodoxă din viața comunității. Pentru nesupunere a fost silit să se retragă la 18 decembrie 1961, stabilindu-i-se domiciliul obligatoriu la Mănăstirea Cernica, unde a și murit.

Episcopul Caransebeșului Veniamin Nistor, născut la 10 februarie 1886 în localitatea Araci din Județul Covasna, ajunge în fruntea Episcopiei Caransebeșului în ziua de 8 iunie 1941. În luna februarie 1949, odată cu instaurarea regimului comunist ateu, este scos din scaun, iar Episcopia Caransebeșului desființată. Umilit și izolat, urmărit de securitate, a trecut la cele veșnice în ziua de 5 februarie 1963 și a fost înmormântat la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Alba Iulia.

Deși au trecut 28 de ani de la căderea comunismului în România, rănile aduse Bisericii strămoșești nu s-au vindecat pe deplin. O tăcere inexplicabilă se păstrează cu privire la calvarul Bisericii Ortodoxe Române în general și Bisericii bănățene în special. Se cunoaște foarte puțin despre suferințele celor peste 1600 de preoți ortodocși, dintre care 100 aparțin Mitropoliei Banatului.