Prezenţe reşiţene la sărbătoarea Unirii

Prezenţe reşiţene la sărbătoarea Unirii
Grupul „Strana Strămoşească” de la Parohia „Sf. Apostoli Petru şi Pavel-Govândari” din Reşiţa a participat la festivalul de colinde organizat de Parohia Ghiroda Veche din Arhiepiscopia Timişoarei
Autor: Pr. Petru Bernentia
La iniţiativa parohiei Ghiroda Veche din jud. Timiş, condusă de părintele Ioan Mermeze, de 17 ani se sărbătoreşte Ziua Republicii printr-un festival coral de colinde şi cântece patriotice. Şi în acest an, Grupul „Strana Strămoşească” de la Parohia „Sf. Apostoli Petru şi Pavel-Govândari” din Reşiţa, a fost invitat să participe la sărbătoarea parohiei timişene.

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului, grupul vocal condus de părintele. Petru Berbentia s-a deplasat la Ghiroda Veche, pentru a duce mesajul Banatului Montan la Sărbătoarea Unirii.

După ce Unitatea Militară de Aviaţie de la Aeroportul din Timişoara şi oficialităţile au depus coroane de flori la monumentul din faţa Bisericii, un sobor de preoţi, în frunte cu protopopul Mircea Silagy a săvârşit slujba de Te-Deum, iar cântările stranei au fost susţinute de tinerii din Reşiţa. După serviciul religios, corurile din Giroc, Timişoara- zona Dacia, Ghiroda, Toracu Mare- Serbia, Giarmata-Vii, Foeni şi grupul „Strana Strămoşească” au prezentat colinde şi cântece patriotice, fiind răsplătite cu aplauze şi cu diplome de participare. Înaine de agapa oferită de organizatori, „dubaşii” din Ghiroda au condus pe toţi paticipanţii la Căminul cultural pe o melodie populară tradiţională.

Pentru noi, această deplasare a constituit un nou prilej de a întâlni prieteni din mai multe parohii bănăţene, dar şi un moment de emulaţie culturală şi religioasă.

Data: 7 decembrie 2011 • Vizualizări: 775