Prima parte a proiectului umanitar „Împreună dăruim viață” organizat, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului de către Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, în parteneriat cu mai multe organizații și instituții, s-a încheiat luni, 13 noiembrie, la Reșița
Autor: Departamentul de tineret
Este vorba de campania de donare de sânge prin care, pe de o parte, potențialii donatori au fost mobilizați să meargă și să doneze sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița, iar, pe de altă parte, s-a încercat conștientizarea societății privind importanța și avantajele donării sângelui.
Cifrele înregistrate pe parcursul celor 10 zile de donare la Reșița (din perioada 31 octombrie – 13 noiembrie 2017) arată o creștere cu aproximativ 65% a numărului de donatori din centru, față de o perioadă obișnuită. Astfel, dacă într-o zi obișnuită vin să doneze în medie 14-15 donatori, media pentru cele zece zile de campanie a fost de aproximativ 24 de donatori pe zi. În cifre, pe parcursul celor 10 zile ale campaniei s-au înregistrat 237 de donatori, dar numărul celor care s-au prezentat în centru cu intenția să doneze a fost mult mai mare, peste 60 de persoane nereușind să doneze din motive medicale. Acest lucru arată faptul că și cel de-al doilea obiectiv propus – acela de a conștientiza populația privind importanța donării sângelui - a fost, în bună parte, îndeplinit, înregistrându-se un număr sporit de persoane care au dorit să doneze, alăturându-se în acest fel campaniei. ”Analiza de mai sus reprezintă rezultatele campaniei doar la nivelul municipiului Reșița, acolo unde s-a încheiat donarea de sânge în mod organizat. Putem spune că cifrele arată un succes evident al campaniei, dar ceea ce este cu adevărat îmbucurător e faptul că tot mai mulți tineri încep să înțeleagă importanța donării sângelui, existând premisele ca, pe viitor, să se creeze o educație a societății în sensul donării periodice de sânge” a precizat părintele Mihai Ciucur, coordonatorul campaniei. Acesta a mai adăugat că ”succesul campaniei de la Reșița s-a datorat în bună măsură și implicării deosebite atât a Asociației ”Din inimă pentru inimă”, precum și a Protopopiatului Reșița și Primăriei Reșița – partenerii principali ai campaniei la nivelul municipiului reședință de județ – cât și a partenerilor media – în special Radio Reșița – care au promovat foarte bine campania”.
La rândul său, Tudorița Nicula, președinta Asociației ”Din inimă pentru inimă” a mărturisit: ”Am avut bucuria de a cunoaște tineri implicați și dornici de a face binele dezinteresat, într-o lume preocupată tot mai mult de acumularea de bunuri materiale, în care banul este, adesea, cel care dictează... Mă bucur că asociația noastră este parteneră în cadrul acestui proiect și cred că am împreună am reușit deja să realizăm lucruri frumoase în folosul aproapelui”.
Campanii de donare de sânge au fost sau vor fi organizate în această perioadă în mai multe zone ale județului Caraș-Severin, de către filialele ATOR, în parteneriat cu diverse organizații, licee și instituții locale. Astfel, până în prezent, au fost organizate campanii de donare de sânge la Bozovici, în data de 7 noiembrie, cu participarea unui număr mare de credincioși din mai multe sate ale Văii Almăjului și în parteneriat cu liceul din localitate și cu cel de la Prigor. De asemenea, la Moldova Nouă a fost organizată de către filiala ATOR Moldova Nouă o campanie de donare de sânge în data de 9 noiembrie, în parteneriat cu primăria din localitate. Nu în ultimul rând, filiala ATOR Oravița, în parteneriat cu liceele din oraș, a organizat o campanie similară luni 13 noiembrie. În total, la Bozovici, Oravița și Moldova Nouă au donat 61 de persoane, în majoritate tineri, o bună parte fiind la chiar elevi de liceu.
În perioada următoare campanii de donare de sânge vor fi organizate la Caransebeș, în data de 16 noiembrie, cu sprijinul studenților de la Facultatea de Teologie din cadrul Universității ”Eftimie Murgu”, precum și la Oțelu Roșu în data de 20 noiembrie.
Cea de-a doua partea a campaniei umanitare „Împreună dăruim viață” va debuta pe parcursul acestei săptămâni, în cadrul acesteia, cu ajutorul bonurilor de masă primite de la donatorii de sânge, urmând a fi cumpărate alimente care vor fi dăruite bătrânilor bolnavi și singuri. Totodată, beneficiarii campaniei vor primi gratuit Sfânta Scriptură, prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Episcop Lucian.
Campania umanitară ”Împreună dăruim viață” se desfășoară în perioada 30 octombrie – 27 noiembrie 2017, la nivelul întregii eparhii, prin intermediul filialelor ATOR Banatul de Munte din: Reșița, Bocșa, Anina, Oravița, Moldova Nouă, Valea Almăjului, Caransebeș și Oțelu Roșu, în parteneriat cu mai multe instituții județene și locale. Evenimentul de prezentare a bilanțului campaniei va avea loc la Reșița, în data de 27 noiembrie 2017.