Prima săptămână a Postului Mare la Caransebeș

Prima săptămână a Postului Mare la Caransebeș

Album foto
În prima săptămână a Postului Mare credincioșii caransebeșeni au participat la sfintele slujbele oficiate după o rânduială specială la începutul acestei perioade
Autor: Serviciul Prezidial
În prima săptămână a Postului Mare credincioșii caransebeșeni au participat la un program liturgic mai intens, având posibilitatea să se roage la slujbele oficiate în bisericile din orașul de pe Timiș și Sebeș, rânduite special la începutul Postului Paștelui. Cei care au fost prezenți la Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș au avut bucuria să-l aibă în mijlocul lor și pe Preasfințitul Părinte Episcop Lucian. De asemenea și credincioșii Catedralei episcopale „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” au fost mângâiați în aceste zile de slujbele arhierești.

Atmosferă de rugăciune intensă și pocăință s-a creat în primele patru zile la Slujba Pavecerniței Mari în cadrul căreia Ierarhul înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a citit și Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Rugăciune cu râvnă a fost săvârșită și la ceas de seară, Preasfințitul Lucian oficiind la lumina lumânărilor Slujba Miezonopticii și a Utreniei, înconjurat de preoți și diaconi de la cele două catedrale din Caransebeș.

„Am intrat în Postul cel Mare cu bucurie duhovnicească și cu dorul și dorința de a ne purifica, de a ne curății și de a ne apropia de Mântuitorul Hristos, Cel care s-a jertfit pentru iertarea păcatelor noastre. Am început cu acest Canon de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul care ne reamintește de rugăciunea smerită a vameșului «Dumnezeule milostiv fi mie păcătosului». De aceea suntem îndemnați să fugim de tot ceea ce este rău, de păcate, de patimi, de fărădelegi și de răutăți și să încercăm să ne înduhovnicim și să ne înălțăm sufletul la cer, căci postul în general și Postul Mare în special este un urcuș spre înviere, este o foame și o sete neîncetată după Dumnezeu”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Alături de credincioșii prezenți, la sfintele slujbe au fost și elevii seminariști de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu”, precum și studenții teologi de la Secția de teologie din Caransebeș. Cântarea la strană pe parcursul celor patru zile a fost înfrumusețată de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.


Data: 18 martie 2016 • Vizualizări: 733