Delegaţii Eparhiei Caransebeşului au luat parte la şedinţa de redacţie a cotidianului „Lumina de Transilvania”, care a avut loc la Sibiu
Autor: Serviciul Prezidial
În aula „Mitropolit Ioan Meţianu” a Facultăţii de Teologie din Sibiu a avut loc prima şedinţă de redacţie a cotidianului „Ziarul Lumina” de Transilvania, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.
La iniţiativa şi cu sprijinul Arhiepiscopiei Sibiului şi prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, începând cu data de 9 aprilie 2010, cotidianul „Ziarul Lumina” apare în Ediţia de Transilvania. În acest sens, în data de 14 aprilie a.c. au fost convocaţi în şedinţă de lucru corespondenţii Eparhiilor din Ardeal şi Banat, pentru elaborarea unei strategii de redacţie şi a unei formule de lucru, în vederea corespondării şi abonării la acest cotidian regional a tuturor Eparhiilor transilvănene şi bănăţene.
Şedinţa de lucru a fost prezidată de Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului şi de domnul Cosmin Olinici, consilier patriarhal şi director al Ziarului Lumina. După prezentarea redactorilor responsabili zonali ai cotidianului, s-au hotărât politica editorială şi formula de transmitere a ştirilor din Eparhii, către redacţie, precum şi modalitatea de susţinere a cotidianului de către toate unităţile bisericeşti ale Centrelor Eparhiale.
Cu delegaţia Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian, Episcopia Caransebeşului a fost reprezentată de către Arhid. Casian Ruşeţ, secretar eparhial şi de către teologul Darius Herea, referent web al Eparhiei, care vor centraliza evenimentele din cuprinsul Eparhiei şi le vor înainta redacţiei.
Eparhia Caransebeşului primeşte cu bucurie această iniţiativă misionară deosebită intreprinsă de acum şi în rândul credincioşilor bănăţeni, iar prin puterea resurselor Episcopiei, a clerului şi a cinului monahal va susţine activitatea mediatică-misionară a Patriarhiei Române.