„Prin icoană mai aproape de Dumnezeu” la Răcășdia

„Prin icoană mai aproape de Dumnezeu” la Răcășdia
Sâmbătă, 7 octombrie, în Parohia Răcășdia din Protopopiatul Moldova Nouă, s-a desfășurat atelierul de creație „Prin icoană mai aproape de Dumnezeu!”
Autor: Pr. Gheorghe Țibuleac
Sâmbătă, 7 octombrie, în Parohia Răcășdia din Protopopiatul Moldova Nouă, s-a desfășurat atelierul de creație „Prin icoană mai aproape de Dumnezeu!”, eveniment prin care a fost marcat anul omagial închinat icoanelor,iconarilor și pictorilor bisericești în această parohie.

Atelierul s-a desfășurat la Școala gimnazială din localitate, școala cu care avem o foarte bună colaborare, fiind reprezentată de doamna profesor de religie, Blaj Adina. La orele prânzului, un grup de 25 de copii au poposit în sala de clasă unde s-a desfășurat atelierul de pictură. S-au rostit rugăciuni, s-a vorbit despre însemnătatea și rolul icoanei în cultul ortodox, s-au interpretat cântări bisericești, totul într-o frumoasă atmosferă duhovnicească.

La finalul atelierului, fiecare copil a primit câte o diplomă de participare, mulțumind lui Dumnezeu pentru această zi deosebită, zi în care și în parohia noastră copiii au fost aduși mai aproape de Dumnezeu prin intermediul ferestrei spre cer, icoana.

Data: 11 octombrie 2017 • Vizualizări: 941