Procesiune în vinerea Floriilor la Ciudanovița

Procesiune în vinerea Floriilor la Ciudanovița

Album foto
În vinerea Floriilor Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a participat alături de credincioșii Parohiei Ciudanovița la procesiunea intitulată generic „Drumul Crucii”
Autor: Serviciul Prezidial
Având crengi de salcie în mână, credincioșii din Parohia Ciudanovița, Protopopiatul Reșița, l-au așteptat în vinerea Floriilor pe Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului în fața Capelei „Nașterea Maicii Domnului” din Ciudanovița-Colonie. Toți credincioșii acestei parohii, cărora li s-au alăturat și alții din localitățile învecinate, dar și copii și tineri de la centrele de tineret ale Episcopiei Caransebeșului, s-au adunat să participe pentru al doilea an consecutiv la procesiunea intitulată generic „Drumul Crucii”. Înainte de a pleca pe drumul unde anul trecut au fost ridicate și sfințite 14 cruci, ierarhul a săvârșit o slujbă de pomenire pentru toți minerii trecuți la Domnul, care au lucrat în această zonă.

În continuare pornind de la sfântul locaș credincioșii alături de chiriarh au urcat spre locul numit de localnici „Dealul Golgota”. Pe tot parcursul drumului copiii au cântat pricesne bisericești, iar la fiecare dintre cele 14 cruci s-a făcut un popas, Preasfinția Sa înălțând rugăciuni și citind evangheliile din Săptămâna Patimilor, cele care ne amintesc de vinderea Mântuitorului, judecarea, batjocorirea, condamnarea la moarte și răstignirea Lui pe Cruce.

Procesiunea s-a încheiat după aproximativ patru ore de rugăciune și osteneală, timp în care credincioșii s-au hrănit duhovnicește din textele Sfintei Scripturi, s-au închinat în fața sfintelor cruci și s-au rugat împreună cu ierarhul lor să petreacă cu folos și perioada care a mai rămas până la Praznicul Învierii.

„Ne-am bucurat anul acesta să vedem foarte mulți credincioși care au venit să ne rugăm împreună aici la Ciudanovița. Este foarte important pentru că suntem datori în această perioadă a Postului Mare, dar și în toată vremea vieții noastre să ne rugăm unii pentru alții, pentru frații noștri, semenii noștri, dar trebuie să-i iubim și pe vrăjmașii noștri, pe cei care ne prigonesc și să facem bine celor care ne urăsc pe noi. Trebuie să-L urmăm pe Mântuitorul Iisus Hristos care a răbdat atâtea ocări și a fost batjocorit, nu pentru păcatele Sale, ci pentru păcatele noastre și răstignit fiind între doi tâlhari, totuși s-a rugat pentru cei care Îl pironeau”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian.

La final toți cei prezenți au fost binecuvântați de către ierarh și au primit iconițe cu Praznicul Floriilor, iar din partea organizatorilor au primit și o mică gustare.

Data: 23 aprilie 2016 • Vizualizări: 593