Proiectul „Alege școala!” la Moniom

Proiectul „Alege școala!” la Moniom

Album foto
Joi, 23 octombrie, la Centrul de tineret „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Moniom a avut loc festivitatea de prezentare și promovare a proiectului „Alege școala”
Autor: Serviciul Social-Misionar
Joi, 23 octombrie, la Centrul de tineret „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Moniom a avut loc festivitatea de prezentare și promovare a proiectului „Alege școala”, implementat de Patriarhia Română în parteneriat cu Fundația World Vision România.

La eveniment au fost prezenți principalii actori implicați în derularea proiectului: părintele Alexandru Ranca, coordonator regional al Fundației World Vision România, părintele prof. Emil Varga, inspector pentru disciplina religie din partea Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin și doamna prof. Anița Strâmbu, director al Liceului de Arte „Sabin Păuța” din Reșița – instituție în colaborare cu care parohia de la Moniom derulează proiectul.

Au participat, de asemenea, cadre didactice, copiii beneficiari ai programului, alături de părinții lor, reprezentanți ai Consiliului parohial Moniom, precum și ai mediului de afaceri din zonă, oameni de bine care se implică în susținerea activităților centrului.

În debutul manifestării a fost prezentată o sinteză a activităților derulate în cadrul edițiilor anterioare ale proiectului „Alege Școala!”, vizionându-se un material video realizat de Trinitas TV. În acest fel, toți cei prezenți au putut să înțeleagă mai bine specificul activităților educative și catehetice derulate prin proiectul „Alege școala!”

În cea de-a doua parte a întâlnirii părintele Mihai Ciucur, gazda evenimentului, a prezentat, alături de reprezentantul Fundației World Vision, activitățile care se vor desfășura în următoarele 12 luni în cadrul proiectului.

„Odată cu acest eveniment de prezentare a proiectului „Alege școala!” la Moniom, debutează activitățile propriu-zise desfășurate cu copiii și părinții lor. Ne bucurăm că, atât la Moniom cât și în celelalte trei centre existente la nivelul eparhiei, acest proiect se adaugă la activitățile care există deja, devenind o componentă importantă în plan catehetic și educativ. Ne-am bucurat, de asemenea, că au fost prezenți numeroși părinți ai copiilor beneficiari, deoarece, alături de școala parteneră, părinții sunt o verigă foarte importantă în acest parteneriat strategic pentru viitorul copiilor noștri. Nevoia de modele ne împinge pe noi ca și Biserică, alături de școală și familie, să ne adunăm forțele și să creăm modele pentru creșterea sănătoasă a copiilor noștri, iar toate aceste lucruri ne întăresc ideea că acest proiect va fi unul de succes”, a subliniat părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului.

La final au luat cuvântul invitații de la instituțiile partenere, iar cei prezenți au putut formula întrebări pe marginea activităților care se vor derula.

În cadrul proiectului „Alege Școala”, implementat în 53 de centre la nivelul Patriarhiei Române, se vor desfășura activități de tip „Școală după Școală” și „Școala de Duminică” pentru aproximativ 1.643 de copii și 1.314 părinți ai acestora, se vor organizat 12 tabere pentru copii și un concurs de cunoștințe religioase pentru cei înscriși în programul „A doua șansă”.

Proiectul „Alege Şcoala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest!” se desfăşoară pe parcursul a 18 luni (aprilie 2014 – octombrie 2015) şi este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 2, Domeniul Major de Intervenţie 2.2.

Acțiuni de prezentare și promovare similare cu cea de la Moniom, vor avea loc în perioada următoare și în centrele inovative înființate la Caransebeș, Oravița și Moldova Nouă.


Data: 24 octombrie 2014 • Vizualizări: 1476