În cursul acestei săptămâni, în cadrul Parohiei Nașterea „Sf. Ioan Botezătorul” din Caransebeș, a avut loc prima sesiune din cele 12 ale proiectului catehetic „Calea Mântuirii”
Autor: Pr. Mihai Iliuş
Aceste sesiuni se desfășoară în Așezământul Social „Sf. Apostol Andrei” al parohiei, așezământ care găzduiește în fiecare duminică un număr de aproximativ 20 de preșcolari participanți la programul Școala Duminicală.
În România proiectul „Calea Mântuirii” este implementat cu ajutorul organizației World Vision, în parteneriat cu Patriarhia Română. Acesta este un program de catehizare a adulţilor care se desfăşoară în 12 sesiuni după un plan bine stabilit. El a fost conceput de Institutul pentru Studii Creştin-Ortodoxe din Anglia, în colaborare cu Universitatea Cambridge. Proiectul se adresează persoanelor cu vârste între 18 şi 80 de ani, chemate să participe, timp de 12 săptămâni, la discuţii libere pe baza unor teme despre credinţa ortodoxă.
Cursanții au fost aleși din rândul credincioșilor activi ai parohiei. Tematica primei întâlniri de lucru a fost „Căutarea credinței”, în cadrul căreia participanții au descoperit importanța credinței. În decursul sesiunii, în primă fază participanții au aflat mai multe informații despre proiect. Apoi, printr-un moment de „ice-breaking”, fiecare participant a avut prilejul de a se prezenta grupului, creându-se astfel un mediu favorabil desfășurării activităților. A urmat apoi vizionarea unui material video tematic pe marginea căruia au avut loc discuții libere. Urmează ca în fiecare duminică să se desfășoare celelalte 11 sesiuni, care le dorim să fie la fel de interactive și constructive cum a fost cea dintâi.