Luni, 11 martie, a avut, loc la Centrul Eparhial din Caransebeș, o întâlnire de lucru a echipei manageriale cu parohiile partenere implicate în proiectul „Tineri în Biserică”. Acesta se va derula în perioada martie – iulie 2013 și este realizat de sectorul Social–Filantropic, Misionar și Activități cu tineretul al Episcopiei Caransebeșului
Autor: Serviciul Social-Misionar
Proiectul a ajuns în faza derulării activităților din cadrul primei componente a acestuia, și anume organizarea concursurilor de cunoștințe religioase intitulate „Să ne cunoaștem credința”. Întâlnirea a fost prezidată de coordonatorul proiectului Mihai Ciucur, inspectorul pentru activități cu tineretul, alături de consilierul sectorului Social-Misionar, părintele Gabriel Gozman.
Au participat reprezentanții parohiilor partenere în proiect: pr. Mihai Iliuș, Parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeș, pr. Gabriel Tat, Parohia „Schimbarea la față” din Caransebeș, pr. Sorin Adrian Toma, Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” Rusca Montană, pr. Nicolae Valușescu, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cornereva și pr. Iosif Frenț, Parohia „Sfântul Atanasie cel din Aton”, Domașnea. Pe ordinea de zi s-au aflat subiecte de ordin organizatoric, începând cu prezentarea tematicii concursurilor care se vor organiza în fiecare parohie, semnarea de către părți a acordului de parteneriat în cadrul proiectului, stabilirea calendarului de desfășurare a concursurilor în parohii, prezentarea programului de desfășurare a concursurilor, precum și stabilirea unor strategii concrete de acțiune după finalizarea proiectului.
S-a stabilit, de comun acord, calendarul de desfășurare a concursurilor în parohii, după cum urmează: 22 martie – Parohia „Nașterea Sfânrtului Ioan Botezătorul” Caransebeș, 30 martie – Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” Rusca Montană, 8 aprilie – Parohia „Sfântului Atanasie cel din Aton” Domașnea, 12 aprilie – Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Cornereva, și în 20 aprilie – Parohia „Schimbarea la față” din Caransebeș. La finalul întâlnirii, reprezentanții parohiilor partenere au primit materialele de prezentare și promovare a proiectului, mape, afișe, precum și dvd-uri cu activitățile care se vor desfășura în partea a doua a proiectului.
„În cadrul întâlnirii de astăzi, pe lângă aspectele de ordin organizatoric pe care le-am stabilit împreună cu preoții din cele cinci parohii partenere, am avut ocazia să dezbatem și și să conturăm împreună câteva planuri concrete de acțiune în ceea ce privește misiunea cu tânăra generație. Proiectul pe care, iată, Episcopia noastră îl reia în acest an după reușita din toamna anului trecut, își propune derularea unor activități concertate și susținute în scopul creării unor nuclee de tineri și copii în parohii. Finalitatea pe care o proiectăm este una pe termen mediu și lung, urmărindu-se atragerea și menținearea tinerilor în Biserică la propriu și la figurat”, a arătat Mihai Ciucur, inspectorul pentru activități cu tineretul a Episcopiei Caransebeșului.
Proiectul „Tineri în Biserică”, aflat la cea de-a doua ediție, își propune desfășurarea de activități duhovnicești, instructiv-educative și artistice în rândul copiilor cu vârsta între 10 și 15 ani, fiind structurat pe două direcții distincte dar strâns legate între ele: concursuri și activități în parohii desfășurate sub deviza „Să ne cunoaștem credința” și tabăra ortodoxă de creație „Credință și artă pentru toți” care se va desfășura în perioada 1-7 iulie 2013 în zona Mănăstirii Nera.