„Prozator din silă” gustând din „Fărâmituri de lectură cu ceai”

„Prozator din silă” gustând din „Fărâmituri de lectură cu ceai”
Sâmbătă, 27 ianuarie, la Catedrala Episcopală din Caransebeș, va avea loc lansarea volumului „Prozator din silă – Viorel Marineasa în dialog cu Robert Șerban”
Autor: Roxana Novacovici
Sub egida Cercului de lectură „Fărâmituri de lectură cu ceai”, Centrul de voluntariat „Alexandra Florea” al Episcopiei Caransebeșului, Colegiul Național „C .D. Loga” și Secția de Teologie Ortodoxă Didactică din Caransebeș organizează sâmbătă, 27 ianuarie, începând cu ora 16, la Catedrala „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș, lansarea volumului „Prozator din silă – Viorel Marineasa în dialog cu Robert Șerban”.

Invitații evenimentului sunt prozatorul și cofondatorul editurii „Marineasa” din Timișoara, Viorel Marineasa, și scriitorul Robert Șerban, cel din urmă aflat deja la cea de-a doua prezență în cadrul Cercului de lectură.

„Mă pun greu în situația de a scrie. Fiind un noctambul, am scris multă vreme numai noaptea. Mai nou, în detrimental scrisului, îmi place să trăiesc pur și simplu. Să trăiesc bucurii mici și calme”, spune prozatorul Viorel Marineasa.

Scopul acestor manifestări literare tocmai acesta este – de a descoperi bucuriile mici și calme ale vieții în cărți, cuvinte, în oamenii din jurul nostru și în comuniunea împărtășirii acestora cu ceilalți, astfel încât, asemenea scriitorilor, să dăm viață unor alte noi bucurii. Mici și calme.

Data: 18 ianuarie 2018 • Vizualizări: 529