PS Lucian – Adevărata unitate de credință se află în Sfânta Liturghie

PS Lucian – Adevărata unitate de credință se află în Sfânta Liturghie

Album foto
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a săvârșit Sfânta Liturghie astăzi, 23 noiembrie, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș alături de un sobor de preoți și diaconi
Autor: Serviciul Prezidial
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a săvârșit Sfânta Liturghie astăzi, 23 noiembrie, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș alături de un sobor de preoți și diaconi. Au participat la sfânta slujbă toți preoții din protopopiatele Băile Herculane și Moldova Nouă, iar la momentul potrivit s-au împărtășit cu Sfintele Taine, așa cum este tradiția în Episcopia Caransebeșului la începutul Postului Nașterii Domnului.

„Ne-am bucurat și astăzi de prezența tuturor preoților din aceste două protopopiate și încheiem frumos, după o săptămână de urcuș duhovnicesc, această perioadă binecuvântată în care ne-am împărtășit la Sfânta Liturghie cu toți preoții din episcopia noastră, pentru că tradiția acestei eparhii este de a ne împărtășii cu toți preoții în primele zile din Postul Nașterii Domnului”, a subliniat Părintele Episcop Lucian.

Preasfințitul a mai arătat că adevărata unitate de credință se află la Sfânta Liturghie. „Îi felicităm pe toți preoții și-I mulțumim lui Dumnezeu că în Anul unității de credință și de neam am reușit să ne împărtășim din nou cu toți preoții episcopiei noastre, crezând cu adevărat că unitatea de credință se află în Sfânta Liturghie, în jurul Sfântului Potir, atunci când noi toți ne împărtășim din același Potir cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. Atunci într-adevăr suntem în unitate de credință, dar și de neam pentru că ne mai despart doar câteva zile de marea sărbătoare a României, 1 decembrie, în acest an centenar când noi toți vom serba 100 de ani de la Marea Unire pecetluită și de episcopul Miron Cristea și alți clerici și intelectuali din Banatul de Munte care au participat la cel mai important eveniment din istoria românilor”.

În cadrul Sfintei Liturghii ierarhul l-a hirotonit diacon pe teologul Sorin Daniel Dumitrescu, ce va sluji la Catedrala Episcopală din Caransebeș.

Zilele trecute ierarhul a fost în comuniune euharistică cu celelalte două protopopiate ale eparhiei, Caransebeș și Reșița. Protopopiatele Băile Herculane și Moldova Nouă sunt cele mai mici din Eparhia Banatului Montan. În protopopiatul Băile Herculane sunt 38 parohii și 40 preoți, iar în Protopopiatul Moldova Nouă sunt 42 de parohii și 46 de preoți.




Data: 23 noiembrie 2018 • Vizualizări: 718