Recompensă și motivare pentru copiii din centrele de tineret din Episcopia Caransebeșului

Recompensă și motivare pentru copiii din centrele de tineret din Episcopia Caransebeșului
În perioada 3-5 octombrie 2014, un număr de 22 de copii care fac parte din mai multe centre de tineret din Reșița, Oravița, Anina, Bocșa și Moldova Nouă au participat la cea de-a cincea ediție a proiectului tematic „Credință și istorie pentru toți”
Autor: Servicul Social-Misionar
În cadrul strategiei implementate în centrele de tineret din Episcopia Caransebeșului de către Departamentul de tineret, componenta motivațională și de stimulare a copiilor ocupă un loc important în demersul educativ și în plan catehetic.

În acest sens, în perioada 3-5 octombrie 2014, un număr de 22 de copii care fac parte din mai multe centre de tineret din Reșița, Oravița, Anina, Bocșa și Moldova Nouă au participat la cea de-a cincea ediție a proiectului tematic „Credință și istorie pentru toți”. Gândit ca o modalitate practică de cunoaștere și aprofundare a cunoștințelor legate de istoria și spiritualitatea neamului românesc, proiectul a fost, în același timp, un prilej de socializare pentru copii, dar și de dezvoltare a unor abilități specifice educației non-formale, precum lucrul în echipă sau noțiuni despre lider și relaționare în cadrul unui grup.

„Copiii participanți au fost atent selectați, coordonatorii centrelor de tineret desemnând pentru acest proiect pe aceia care s-au evidențiat atât la activitățile din centre, cât și pe cei care participă cu regularitate la sfintele slujbe” a precizat, părintele Mihai Ciucur, inspector pentru activitățile cu tinerii în cadrul Episcopiei Caransebeșului.

Proiectul a debutat la Caransebeș, vineri la orele amiezii la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” acolo unde copiii au participat la un moment de rugăciune alături de organizatori și a continuat prin desfășurarea unor activități educative și recreative la Sarmisegetuza, în Țara Hațegului. Pe parcursul zilei de sâmbătă 4 octombrie, copiii s-au închinat la mormântul Părintelui Arsenie Boca și au vizitat peștera Sf. Ioan de la Prislop, iar după amiază au avut parte de o lecție de istorie interactivă desfășurată chiar la ruinele Complexului Arheologic Sarmisegetuza Ulpia Traiana. La orele serii, au avut loc jocuri și concursuri educative care au avut rolul de a-i învăța pe copii lucrul în echipă și împărțirea sarcinilor.

Duminică 5 octombrie, la orele dimineții, copiii au participat la o slujba Paraclisului Maicii Domnului săvărșită chiar în incinta taberei, după care au purtat discuții duhovnicești cu formatorii pe diverse teme. După amiază participanții au vizitat Castelul Corvineștilor de la Hunedoara unde avut parte de o altă lecție interactivă prezentată de prof. Gheorghe Szeneszy, voluntar în cadrul proiectului.

Acțiunea s-a încheiat la orele serii, odată cu festivitatea de premiere a echipei câștigătoare în urma jocurilor și concursurilor derulate pe parcursul celor trei zile.

„Este important pentru strategia pe care ne-o propunem cu acești copii faptul că activități de genul celor desfășurate în cadrul proiectului se vor desfășura și în centrele de tineret, elementul de continuitate fiind în acest fel asigurat, copiii având posibilitatea să împărtășească și colegilor lor cele trăite și învățate aici” a precizat, la final, părintele Mihai Ciucur.

Data: 7 octombrie 2014 • Vizualizări: 937