Resfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Bucoșnița

Resfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Bucoșnița

Album foto
Parohia Bucoșnița din Protopopiatul Caransebeș a îmbrăcat în Duminica a treia după Rusalii haine de sărbătoare
Autor: Serviciul Prezidial
Deoarece în ultima perioadă au fost efectuate lucrări la Biserica cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a sfințit sfântul locaș, precum și pictura ce împodobește interiorul bisericii. La această sărbătoare au venit foarte mulți credincioși, autorități locale și copii și tineri îmbrăcați în costume populare specifice zonei, care au participat după slujba de sfințire la Sfânta Liturghie.

„După 65 de ani de la prima sfințire a Bisericii din Bucoșnița suntem aici ca să ne bucurăm și să ne veselim duhovnicește de munca administrativ-gospodărească a preotului și credincioșilor acestei parohii și de lucrarea spirituală, pentru că am văzut foarte mulți copii și tineri prezenți la Sfânta Liturghie și mulți dintre ei s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Deși nu este o parohie foarte mare vedem o lucrare susținută pentru că avem oameni harnici, gospodari, credincioși și darnici, oameni care știu să-L caute pe Dumnezeu, să caute mai întâi Împărăția și dreptatea Lui și sunt convinși că toate celelalte materiale, necesare trupului și vieții de zi cu zi se vor adăuga. Îi mulțumim Domnului pentru această zi minunată petrecută în mijlocul credincioșilor acestei parohii și Mântuitorului Hristos căci iarăși ne-a adus vestea cea bună, pentru că în cadrul Sfintei Liturghii am ascultat o parte din Predica de pe Munte rostită de Iisus”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Pentru osteneala depusă în slujba Bisericii lui Hristos părintele paroh Ioan Smaia a fost hirotesit de către Preasfințitul Lucian, iconom-stavrofor. De asemenea credincioșilor ce au fost alături de părintele paroh și l-au ajutat să înfrumusețeze Casa lui Dumnezeu, Chiriarhul le-a oferit Diploma de excelență „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca”. Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

Biserica cu hramul „Sf Proroc Ilie Tesviteanul” a fost zidită în 1836-1837 în stil baroc și a fost târnosită în 9 noiembrie 1952 de mitropolitul Banatului, Vasile Lăzărescu. În anul 2004 au fost efectuate reparații exterioare, precum și în 2009, an în care Preasfințitul Părinte Lucian a binecuvântat lucrările efectuate.


Data: 26 iunie 2017 • Vizualizări: 1453