Resfinţirea bisericii parohiale din comuna Marga

Resfinţirea bisericii parohiale din comuna Marga
În Duminica a V-a a Sfântului şi Marelui Post, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a resfinţit biserica parohiei Marga din Protopopiatul Caransebeş
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica a V-a a Sfântului şi Marelui Post, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a resfinţit biserica parohiei Marga din Protopopiatul Caransebeş. După slujba de resfinţire, Chiriarhul a oficiat alături de un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie arhierească.

Credincioşii din parohia Marga au participat în număr mare la evenimentul deosebit al parohiei, împărtăşindu-se la momentul potrivit cu Sfintele Taine. Deopotrivă, în încheiere toţi cei prezenţi s-au închinat înaintea Sfintei Mese, care după ce a fost restaurată a fost pecetluită de chiriarhul eparhiei, în cadrul slujbei de resfinţire.

Biserica parohială cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul” a fost târnosită la data de 2 iulie 1972 de către ÎPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului.

„Iată că după 40 de ani, părintele paroh, consiliul parohial, comitetul parohial şi autorităţile locale, dimpreună cu toţi ctitorii şi binefăcătorii acestei biserici, au depus un efort substanţial pentru a înnoi şi a înfrumuseţa această biserică veche, dar care astăzi s-a înnoit. Se cuvine ca în această zi, care va rămâne în istoria parohiei Marga, să îl rugăm pe Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul, ocrotitorul acestei biserici, să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi şi să poarte de grijă pe mai departe de această biserică parohială şi de toţi credincioşii şi ctitorii acestui locaş de închinare pe care astăzi l-am binecuvântat” a evidenţiat Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian în cuvântul său, adresat celor prezenţi.

În cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh a fost hirotesit iconom-stavrofor iar ctitorii şi binefăcătorii au primit din partea Ierarhului acte de cinstire pentru implicare în renovarea şi înfrumuseţarea bisericii parohiale.

Părintele paroh Viorel Daia ne-a mărturisit despre biserica din Marga: „Prima atestare documentară a bisericii din Marga s-a făcut la anul 1730, despre alte biserici de pe teritoriul comunei, nefiind dovezi istorice. Ştim totuşi despre faptul că la sfârşitul secolului XIX a fost târnosită pentru prima dată de episcopul Nicolae Popeea al Caransebeşului. Astăzi am avut bucuria de a sfinţii lucrările de reînnoire a bisericii, atât în exterior, dar şi în interior, lucrări la care am ostenit alături de credincioşi imediat după încredinţarea spre păstorire a acestei comunităţi, de către chiriarhul nostru, în anul 2006.”

La slujbă au participat autorităţi locale precum şi un număr însemnat de credincioşi, dintre care foarte mulţi copii şi tineri înveşmântaţi în straie populare specifice zonei Văii Bistrei.

Comunitatea din Marga este una din cele mai reprezentative de pe Valea Bistrei, în acest sat fiind în curs de ctitorire şi un Aşezământ Medical - Creştin, destinat practicii medicale şi spirituale, în coordonarea preotului medic Cornel Jupâneanţ.


Data: 2 aprilie 2012 • Vizualizări: 849