La Parohia Gherteniş din Protopopiatul Reşiţa a fost în duminica a 21-a după Rusalii zi de sărbătoare
Autor: Serviciul Prezidial
La Parohia Gherteniş din Protopopiatul Reşiţa a fost în duminica a 21-a după Rusalii zi de sărbătoare. Munca părintelui paroh şi a bunilor săi credincioşi a fost răsplătită după ce în ultima perioadă au înfrumusețat locaşul lui Dumnezeu. Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a venit în mijlocul lor şi a sfinţit Biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Pentru că părintele Daniel Crecan a reuşit să aducă lucrări sfântului locaş, dar în mod special a reuşit să adune credincioşii în jurul Sfântului Potir, Preasfinţitul Părinte Lucian l-a hirotesit iconom-stavrofor.
În continuare Părintele Episcop a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La sfânta slujbă au fost prezenţi foarte mulţi credincioşi, autorităţi locale, precum şi tineri îmbrăcaţi în costume populare. La final Preasfinţitul Părinte Lucian a conferit tuturor ce s-au implicat în procesul de renovare a sfintei biserici Diploma de excelenţă „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca”.
Ierarhul de la Caransebeș și-a exprimat în cuvântul adresat credincioșilor, mulțumirea și recunoștința față de lucrarea desfășurată într-un mod armonios a comunității parohiale din Gherteniș. „Am fost cu bucurie alături de părintele și credincioșii din Gherteniș, deoarece în ultima perioadă s-au făcut foarte multe lucrări la Sfântul Altar, în primul rând sfânta masă a fost îmbrăcată cu marmură, dar și la exterior s-au adus îmbunătățiri. Suntem în anul omagial al sfintelor icoane și ne-am bucurat să vedem cum biserica de aici este împodobită în exterior cu 5 icoane din mozaic. Noi am venit să resfințim sfântul locaș din Gherteniș după 100 de ani de când vrednicul de pomenire, întâiul patriarh al României, Miron Cristea l-a târnosit, în deceniul al 2-lea din secolul 20, fiind atunci episcop al Caransebeșului”, a mărturisit Preasfințitul Episcop Lucian.
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Parohia Gherteniş a fost construită în anul 1824 în stil baroc vienez din piatră și cărămidă. A fost târnosită cu 100 de ani în urmă în data de 15 august, 1917, de către episcopul de atunci al Caransebeşului, Miron Cristea. Iconostasul a fost realizat din lemn în anul 1994, iar pictura de Filip Matei în 1917.