Reuniunea Centrului Pastoral Misionar Oravița în Taina Sfântului Maslu

Reuniunea Centrului Pastoral Misionar Oravița în Taina Sfântului Maslu
Centrul Pastoral Misionar Oravița s-a reunit la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Oravița
Autor: Pr. Alin Mureșan
Evenimentul s-a desfășurat în seara de vineri, 16 martie, la biserica parohială „Pogorârea Sfântului Duh” din Oravița. Preoții aparținători Centrului Misionar Oravița, alături de părintele protopop Bogoliub Martinovici, dar și de credincioșii orăvițeni prezenți, au participat la Taina Sfântului Maslu.

Au slujit preoții Alin Florentin Mureșan, Cristian Guiu, Marius Doran, Ciprian Ioan Graure, Ilie Miloș, Nicolae Udrescu și Iosif Aldescu. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Cristian Guiu, cuvânt prin care părintele a subliniat importanța bisericii în viața creștinului și felul în care zidirea sufletească a acestuia se realizează prin Biserică. Răspunsurile la strană au fost date de ceilalți preoți. Părintele Iosif Aldescu a prezentat un referat cu tema „Unitatea treimică păstrată și transmisă într-un mod autentic”.

După susținerea referatului, părintele protopop și preoții slujitori au discutat câteva probleme administrative, subliniându-se importanța seriozității și dăruirii preoților în lucrarea de slujire pe care aceștia o desfășoară.

Evenimentul a fost încununat de prezența în biserica parohială a unei copii fidele a icoanei Maicii Domnului „Izvorâtoarea de untdelemn” Elaiovrytissa, adusă spre închinare de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos. Icoana Maicii Domnului „Izvorâtoarea de untdelemn” este una dintre icoanele făcătoare de minuni din Muntele Athos. Pictată în secolul XIV, icoana poartă numele Elaiovrytissa, adică „izvorâtoarea de ulei”, nume care amintește de minunea pe care Maica Domnului a făcut-o ca răspuns la rugăciunile cuviosului Ghenadie, care pe atunci se ocupa cu gestionarea alimentelor la Mănăstirea Vatoped. Zilele fiind grele în acea perioadă, uleiul din mănăstire se împuținase, riscând să nu mai fie suficient pentru aprinderea candelelor din Sfântul Altar. Însă, în urma rugăciunilor chelarului Ghenadie la Maica Domnului, butoaiele au fost găsite pline de ulei. De atunci și până astăzi, icoana răspândește o deosebită mireasmă de mir și este păstrată în crama mănăstirii, fiind denumită și „Docheiarissa”, adică „cea din cramă”.



Spre întărirea în credință și folosul duhovnicesc al credincioșilor orăvițeni, au fost aduse spre închinare și moaștele Sfântului Nicolae de la Parohia „Sfântul Nicolae” din zona Soarelui Sud a Timișoarei.

La final, părintele protopop a transmis cuvântul de binecuvântare a Preafințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, mulțumind totodată preoților și credincioșilor pentru comuniune și implicare, iar părintele paroh, Alin Florentin Mureșan, a mulțumit tuturor, rugând pe Maica Domnului să dăruiască spor și putere pentru ridicarea sfintei biserici aflate în prezent în construcție.

Data: 19 martie 2018 • Vizualizări: 1571