Reșița - manifestare culturală dedicată Centenarului Marii Uniri

Reșița - manifestare culturală dedicată Centenarului Marii Uniri
În contextul celebrării Centenarului Marii Uniri (1918-2018), Episcopia Caransebeșului se alătură Asociației Culturale „Reșița Română” pentru a organiza manifestarea culturală „Zilele Palatului Cultural din Reșița”
Autor: Serviciul Cultural
În contextul celebrării Centenarului Marii Uniri (1918-2018), Episcopia Caransebeșului se alătură Asociației Culturale „Reșița Română” pentru a organiza manifestarea culturală „Zilele Palatului Cultural din Reșița”.

Evenimentul ajuns anul acesta la cea de-a 7-a ediție se va desfășura pe parcursul a 4 zile, atât la Palatul Cultural din Reșița, cât și în Parcul Tricolorului din cartierul Govândari. Programul cuprinde dezbateri, lansare de carte, concerte, o piesă de teatru și expoziție foto-documentară.

Astfel, joi, 20 septembrie, de la ora 17, va avea loc o masă rotundă de discuții denumită „Banatul și Marea Unire din 1918”, urmată de o lansare de carte „Ion Marilă-un dascăl de nădejde şi un umanist înflăcărat”, scrisă de urmaşii dascălului, Doina Frigură Iliasă, Ion Frigură Iliasă și Flaviu Mihai Frigură Iliasă. Seara va continua cu o expoziție foto-documentară „Episcopia Caransebeșului și Marea Unire din 1918”, iar în continuare actorii de la Compania de Teatru „Civic Art CvM” București vor interpreta piesa de teatru „Ziditori ai Marii Uniri”.

Vineri, începând tot cu ora 17:00 va fi o reprezentație muzicală a Fanfarei Societății Culturale „Mihai Eminescu” din Coștei (Serbia) și a Ansamblului Cultural „Reșița Română”, precum și un recital al Ansamblului Folcloric „Bârzava” din Reșița.

În a treia zi, sâmbătă, Fanfara „Doinitorii Carașului” din Mercina, Corul „Menestrelul” al Asociației Culturale „Reșița Română, Corul Catedralei Episcopale din Caransebeș, Grupul „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului și Corala „Contrast” din Timișoara, vor susține un concert tot la Palatul Cultural.

Duminică, 23 septembrie, manifestarea culturală se va încheia în Parcul Tricolorului din Reșița, pe esplanada Bisericii „Schimbarea la Față”, printr-un concert extraordinar al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara. Intrarea va fi liberă la toate evenimentele, organizate și cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin și a Primăriei Municipiului Reșița.

Data: 18 septembrie 2018 • Vizualizări: 409