Rugăciune și cuvânt cu folos duhovnicesc la Parohia Brebu

Rugăciune și cuvânt cu folos duhovnicesc la Parohia Brebu
Părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial al Episcopiei Caransebeșului, însoțit de părintele diacon Manuel Boran de la Catedrală Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș au săvârșit Slujba Vecerniei în Parohia Brebu
Autor: Diac. Manuel Boran
Părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial al Episcopiei Caransebeșului, însoțit de părintele diacon Manuel Boran de la Catedrală Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș au săvârșit Slujba Vecerniei în Parohia Brebu, Protopopiatul Caransebeș, la care au participat numeroși credincioși din localitate.

În cuvântul de învățătură părintele vicar Constantin le-a vorbit credincioșilor despre Iubirea milostivă a lui Dumnezeu, El fiind prezent acolo unde este iubire. Părintele a mai spus că Hristos se ascunde în fiecare om aflat în suferință, iar viața noastră trebuie să se desfășoare după modelul Lui Hristos care ne îndeamnă să săvârșim binele.

Făcând referire la Evanghelia din Duminica „Înfricoșătoarei Judecăți” părintele arhimandrit a îndemnat credincioșii la iubire, milostenie și ajutor reciproc, care trebuie să vină din inimă. La citat, de asemenea, pe Sfântul Grigore de Nyssa, care spune că „Săracii sunt apărătorii sau avocații pentru cei milostivi”.

Localitatea Brebu este atestată documentar în 1577 și a avut o biserică de lemn cu hramul „Sfântul Chiriac Sihastrul” înălțată în 1728 și care a fost incendiată în timpul războiului austro-turc. Parohia este de categoria I rural A și are 230 de familii cu 646 credincioși. Biserica actuală din această parohie are hramul „Înălțarea Domnului” și a fost ridicată în anul 1791.

Data: 17 februarie 2017 • Vizualizări: 925