Ca în fiecare an, la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, biserica din Micro III al cartierului Lunca Bârzavei din municipiul Reşiţa, îşi prăznuieşte patronii prin slujire şi rugăciune
Autor: Pr. Petru Berbentia
Parohia este cunoscută prin legăturile frăţeşti ce le are cu românii din Serbia, dar şi prin multe alte acţiuni sociale şi culturale. În acest an, la sărbătorirea hramului au săvârşit Sfânta Liturghie cu bucurie frăţească, preoţi din România dar şi din Serbia. Au slujit protopopul Cornel Juica de la Biserica Ortodoxă Română din Mesici – Voivodina, protoiereul sârb Liubomir Matici de la Ciacova, preotul Nicolae Haţiegan de la Parohia „Schimbarea la faţă” din Govândari, Preotul Romulus Şandru, preotul Samuel Cornel Şendroni şi preotul-paroh Petru Berbentia, de la parohia aflată în sărbătoare. Cântarea liturgică a fost susţinută de toţi credincioşii prezenţi, sub conducerea d-lui Bogdan Lupşa.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. Petru Berbentia, care a vorbit mulţimii despre Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi despre misiunea sfântă de răspândire a învăţăturii Mântuitorului şi organizarea primelor comunităţi creştine. La momentul Sfintei Împărtăşanii foarte mulţi copii, dar şi credincioşi maturi care au postit şi s-au spovedit, au primit Sfântul Trup şi Scumpul Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
După otpustul Sfintei Liturghii a urmat slujba de binecuvântare şi tăiere a „colacului de rugă”, pregătit şi în acest an de „naşii” bisericii, familia Nicu. Momentul s-a constituit ca rugăciune de mulţumire pentru roadele pământului şi pentru purtarea de grijă ce ne-o arată Tatăl cel Ceresc.
După acest moment, preotul Petru Berbentia a oferit lui Nicolae Radovan, elev al Liceului de Artă „Sabin Pautza”, o diplomă şi un premiu susţinut de o doamnă ce sprijină foarte mult activităţile noastre. Aprecierea noastră pentru Nicolae Radovan este pentru meritele şi premiile deosebite în concursurile naţionale de specialitate, dar şi pentru prezenţa permanentă şi implicarea în strana Bisericii strămoşeşti. În final, parohul a lansat oficial numărul 107 al publicaţiei parohiale „Foaia Govândarului”, revistă aflată în al 15-lea an de apariţie.
Şi în acest an ne-am bucurat de prezenţa reprezentanţilor comitetului parohial de la parohia românească din Mesici – Serbia, de doamna Mariana Zvarici, preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar din Caraş-Severin, precum şi de d-l. Erwin Iosef Ţigla, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din Banatul de Munte şi de d-l. Nicolae Plujar, preşedintele Asociaţiei culturale Reşiţa Română, precum şi a altor membrii marcanţi ai comunităţii noastre.
Parohul bisericii, precum şi invitaţii şi-au exprimat gândurile bune şi au mulţumit Lui Dumnezeu pentru toate. La prânzul festiv, legăturile dintre parohiile noastre s-au consolidat şi au fost stabilite noi activităţi comune între românii şi sârbii din Banatul istoric cu românii din Ţinutul pădurenilor al provinciei Voivodina din Serbia.
Şi astfel, încă odată, Biserica noastră a fost în sărbătoare, bucurându-se de purtarea de grijă a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.