Rugăciune cu ocazia hramului Schitului Nicolinț

Rugăciune cu ocazia hramului Schitului Nicolinț

Album foto
Schitul Nicolinț din județul Caraș-Severin ce se află aproape de frontiera cu Serbia, și-a cinstit ocrotitorul vineri, 26 octombrie, printr-un program amplu de rugăciune
Autor: Serviciul Prezidial
Schitul Nicolinț din județul Caraș-Severin ce se află aproape de frontiera cu Serbia, și-a cinstit ocrotitorul vineri, 26 octombrie, printr-un program amplu de rugăciune. În ajunul hramului a fost oficiată Slujba Vecerniei cu Litie și slujba Privegherii, iar în ziua hramului credincioșii veniți în număr mare s-au rugat la Sfințirea Apei, la Taina Sfântului Maslu, precum și la Sfânta Liturghie. Din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului în mijlocul obștii monahale de la Nicolinț a fost prezent în ziua hramului părintele Constantin Timiș, vicar eparhial, care a oficiat Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoți.

După sfânta slujbă părintele vicar le-a explicat credincioșilor de ce Sfântul Dimitrie este numit izvorâtor de mir: „este numit așa pentru că atunci când s-au făcut săpături pentru ridicarea unei biserici în locul unde a pătimit Sf. Dimitrie s-au găsit sfintele sale moaște care au izvorât mir. Au izvorât mir pentru că Sf. Dimitrie se numără printre mărturisitorii lui Hristos cu prețul vieții în perioada prigoanei Bisericii dreptmăritoare din primele veacuri creștine”. Părintele a subliniat și faptul că Sf. Dimitrie s-a născut dintr-o familie creștină în care Dumnezeu era prioritatea, arătând că și noi cei de astăzi trebuie să avem aceeași prioritate, nu lucrurile efemere care vin și trec repede.

De asemenea, părintele vicar a arătat că „sfinții nu s-au născut direct sfinți, ci ei au devenit așa, luptând cu păcatul și biruind patimile și pe cei care se împotriveau învățăturii lui Hristos. De aceea și noi trebuie să înțelegem că fiecare om tinde spre sfințenie, scopul omului pe acest pământ fiind, așa cum spunea Sfântul Serafim de Sarov, redobândirea Duhului Sfânt. Noi toți suntem chemați să devenim sfinți, dar acest lucru nu putem să-l realizăm decât venind la sfânta biserică, căci aici prin Sfintele Taine omul Îl cunoaște și Îl simte pe Dumnezeu, primește Harul Lui”.

La final părintele arhimandrit a atras atenția „că nu trebuie să lăsăm ca anumite funcții din viața noastră să ne pericliteze viața și ceea ce este mai important, mântuirea noastră, dându-l exemplu pe Sf. Dimitrie care a acceptat demnitatea ce i-a oferit-o împăratul Maximian, dar cu toate acestea el nu și-a pierdut credința”.

Schitul Nicolinț cu hramul „Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” a fost amenajat într-un fost pichet grăniceresc în anul 2003, iar în scurtă vreme a devenit pentru credincioşii din zonă un reper spiritual. Aici viețuiesc 12 maici care pe lângă programul de rugăciune și alte treburi gospodărești se îndeletnicesc cu recoltarea de plante medicinale ce sunt folosite pentru produsele naturiste preparate la Mănăstirea Nera.

Data: 27 octombrie 2018 • Vizualizări: 418