Rugăciune în cea mai nouă parohie din Caransebeș

Rugăciune în cea mai nouă parohie din Caransebeș

Album foto
La cea mai nouă parohie din municipiul Caransebeș numeroși credincioși s-au adunat în Duminica a 32-a după Rusalii pentru a se ruga împreună cu ierarhul lor
Autor: Serviciul prezidial
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a slujit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi la Biserica cu hramul „Intrarea Domnului în Ierusalim” din municipiul de pe Timiș și Sebeș. Credincioșii s-au întărit duhovnicește prin rugăciune, prin împărtășirea cu Sfintele Taine, dar și prin cuvântul de învățătură al Părintelui Episcop Lucian, care a explicat sensul pericopei evanghelice din această duminică, avându-l în centru pe Zaheu vameșul.

„Avem aici o biserică pe care am primit-o din partea bisericii luterane și este foarte important ca la început de an civil să fim din nou în mijlocul acestor credincioși și să-i încurajăm la proiectele care trebuiesc implementate în anul 2018, în această parohie. Este vorba de restaurarea exteriorului bisericii și bineînțeles completarea icoanelor pe catapeteasmă, dar și celelalte piese din mobilierul necesar unei biserici ortodoxe. Îl rugăm pe Dumnezeu să dăruiască spor duhovnicesc, dar și spor material preoților și credincioșilor acestei parohii, să-l ajute Mântuitorul pe părintele protopop Florin Ciucur ca pe mai departe să fie același păstor bun, care să-i adune pe credincioși în jurul sfântului locaș și să-i determine ca să lucreze pentru podoaba casei lui Dumnezeu și pentru tot ceea ce înseamnă definirea unui locaș de cult”, a subliniat Părintele Episcop Lucian la final.

Biserica din cartierul Nord a fost donată Episcopiei Caransebeșului de către comunitatea evanghelică de confesiune augustană în luna martie a anului trecut.

„Ne bucurăm că astăzi au fost foarte mulți credincioși la sfânta slujbă, în această tânără parohie, deși, aici noi slujim Sfânta Liturghie, chiar dacă nu a fost biserica noastră, din anul 1989. Dumnezeu să binecuvinteze această comunitate și să sporească, atât numeric, cât și calitativ, pentru că am văzut astăzi credincioși de bună calitate, care preferă să vină aici la Sfânta Liturghie și s-au atașat într-un timp scurt de această biserică și de preoții slujitori”, a adăugat ierarhul.

Sfântul locaș se află în vecinătatea noului sediu al Protopopiatului Caransebeș. La sfânta biserică s-au efectuat ample lucrări de consolidare, amenajare și înfrumusețare, în special la interior, urmând ca în acest an să continue.


Data: 22 ianuarie 2018 • Vizualizări: 1778