Rugăciune la Metocul Centrului Eparhial din Caransebeș de ziua hramului

Rugăciune la Metocul Centrului Eparhial din Caransebeș de ziua hramului

Album foto
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a fost cinstit la metocul Centrului Eparhial din Caransebeș
Autor: Serviciul Prezidial
În ziua hramului Metocului Centrului Eparhial al Episcopiei Caransebeșului numeroși credincioși din municipiul Caransebeș, din împrejurimi, dar și mulți pelerini din tot Banatul și din alte părți ale țării s-au rugat sfântului tămăduitor Pantelimon la Sfânta Liturghie oficiată în altarul de vară al așezământului monahal. Sfânta slujbă a fost săvârșită din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului de către părintele Petrică Timiș, inspector eparhial, înconjurat de un numeros sobor de preoți. Deși ziua hramului nu a fost într-o zi de duminică, mulți dintre credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie s-au împărtășit cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învățătură adresat cu ocazia cinstirii acestui mare sfânt, ocrotitor al medicilor şi tămăduitor al bolnavilor, părintele inspector a îndemnat la stăruința în rugăciune pentru cei bolnavi. „Pentru ziua sfântă în care îl prăznuim pe Sf. Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, îndemn la rugăciune pentru cei bolnavi...de orice fel, trupeşte sau sufleteşte, din spital, azil, orfelinat, ospiciu sau de acasă, ştiuți sau neştiuți, Dumnezeu ştie, iar rugăciunea aceasta mi-aş dori să o spuneți cu buzele şi cu sufletul, pentru toți cei care au trebuință de mila şi ajutorul lui Dumnezeu. Chiar dacă nu avem mâna plină să o întindem de fiecare dată spre aproapele nostru, putem mângâia cu vorba sau cu rugăciunea tainică. Căci...«bolnav am fost şi M-ați cercetat...»", a arătat părintele Petrică.

Sfânta Liturghie din ziua cinstirii purtătorului de grijă al metocului Episcopiei Caransebeșului a fost înfrumusețată prin cântarea la strană de către un grup de teologi din Caransebeș. Bucuria praznicului s-a încheiat prin agapa frăţească oferită de părintele stareţ Ioachim tuturor credincioşilor prezenţi. Metocul cu hramul „Sfântul Pantelimon” din Caransebeş se află în curs de amenajare, sub purtarea de grijă a părintelui stareţ Ioachim Rad, urmând ca aici să se dezvolte o gospodărie pentru deservirea Centrului Eparhial şi cantinei Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş.

Sfântul Pantelimon a trăit în primele veacuri creștine, primind cununa muceniciei în anul 303. Acest sfânt tămăduitor, care tânăr fiind a plecat prin martiriu din această lume la aproximativ 23-25 de ani. În momentul decapitării sfântului din rana lui nu a curs sânge, ci lapte, iar măslinul de care a fost legat a rodit în acel moment.

Data: 28 iulie 2017 • Vizualizări: 1343