Miercuri 14 decembrie 2011, Spitalul Orăşenesc din Moldova Nouă a fost în haine de sărbătoare
Autor: Servicul social-misionar
Un sobor de 5 preoţi ai Centrului Pastoral Moldova-Nouă au oficiat Sfânta Taină a Maslului pentru bolnavii internaţi la cele patru secţii ale Spitalului.Din sobor au făcut parte preoţii:Bogdan Belu,Ion Nedelcu,Iova Megheleş,Marcel Mărculescu şi Remus Căta,coordonatorul Centrului şi iniţiatorul acestei acţiuni din această zi a Postului Crăciunului care de fiecare dată,înaintea Marelui Praznic au cercetat pe cei suferinzi,bineînţeles împreună cu ceilalţi preoţi din oraş şi împrejurimi.
Dacă în urmă cu câteva zile părintele paroh Remus Căta a slujit în spital un acatist şi s-a rugat pentru bolnavi iar marţi 13 decembrie i-a şi spovedit şi împărtăşit pe mai mulţi suferinzi.
Această lucrare dumnezeiască nu ar fi fost împlinită cu atâta dragoste dacă nu am fi avut sprijinul doamnei directoare Elena Lorincz,care de fiecare dată primeşte clerul cu o bucurie deosebită în suflet participând la sfintele slujbe şi căreia părintele Remus Căta în finalul cuvântării i-a mulţumit pentru colaborarea frumoasă pe care Biserica Strămoşească a acestei vetre o are de mulţi ani cu singurul Spital din această parte a Clisurii Dunării.
După ungerea cu untdelemn sfinţit a bolnavilor care au putut participat ei înşişi la Sfânta Taină în holul secţiei de Interne,preoţii au mers în toate saloanele celor patru secţii unde i-au uns pe bolnavii aflaţi mobilizaţi la patul lor de suferinţă şi fiecare a primit o iconiţă cu Domnul Iisus Hristos.