în Duminica Floriilor, copiii şi tinerii implicaţi în proiectele religioase, educative şi culturale din Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Reşiţa-Govândari s-au împărtăşit şi la finalul Sfintei Liturghii au prezentat un program de cântece închinate Mântuitorului Iisus Hristos, Patimilor Sale Mântuitoare dar şi Preasfintei Fecioare Maria, Maica Sa şi a noastră
Autor: Pr. Petru Berbentia
Conştienţi de faptul că Biserica va rămâne în continuare deschisă prin urmaşii noştri, activităţile cu copiii de la parohia noastră sunt extrem de importante. Tocmai de aceea, tot ce fac copiii îndrumaţi de profesorii lor sau de preoţii bisericii, sunt motive de bucurie şi de zidire sufletească.
Şi în acest an, în ziua Întrării triumfale în Ierusalim a Mântuitorului, în Duminica Floriilor, copiii şi tinerii implicaţi în proiectele religioase, educative şi culturale, prezenţi constant în strana bisericii, s-au împărtăşit şi la finalul Sfintei Liturghii au prezentat un program de cântece închinate Mântuitorului Iisus Hristos, Patimilor Sale Mântuitoare dar şi Preasfintei Fecioare Maria, Maica Sa şi a noastră.
Într-o biserică plină, copiii pregătiţi de părintele Romulus Şandru – care se ocupă de implementarea acestui proiect, dar şi a altor proiecte - au cântat cu smerenie dar şi cu bucurie, înălţând slavă lui Dumnezeu, iar cei prezenţi, părinţi, bunici, precum şi toţi ceilalţi credincioşi i-au apreciat cu aplauze. Au demonstrat astfel că munca lor nu a fost zadarnică şi că prezenţa lor la biserică este benefică pentru toţi.
La final, preotul paroh Petru Berbentia, le-a oferit dulciuri şi pliantele omagiale primite din partea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Apoi, le-a mulţumit celor ce s-au pregătit cu multă tragere de inimă pentru acest mini-concert. Mulţumiri au afost aduse şi îndrumătorului lor care susţine munca în „şcoala duminicală” de foarte mulţi ani. Parohul şi-a manifestat nădejdea că şi de acum înainte copiii vor fi vrednici lucrători în Biserica noastră Strămoşească.