Seară duhovnicească şi filantropică la parohia Feneş din protopopiatul Caransebeş
Autor: Serviciul Prezidial
În duhul misiunii creştineşti, în Duminica a VIII a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a săvârşit slujba Vecerniei misionare la parohia Feneş din protopopiatul Caransebeş.
Parohia Feneş din comuna Armeniş este una din localităţile afectate de inundaţiile din data de 29 iunie 2010. Multe gospodării din satul Feneş au fost distruse de furia apelor revărsate de pe versanţii muntelui Ţarcu.
În seara zilei de duminică, 18 iulie 2010 după oficierea slujbei de vecerniei, Chriarhul alături de părintele protopop al Caransebeşului, Liviu Mihai Drăgan, au vizitat gospodăriile celor afectaţi de viitura din seara zilei de 29 iunie a.c.
Dacă în zilele trecute sectorul social-filantropic al Eparhiei a vizitat casele credincioşilor care au avut nevoie de ajutor, oferindule din partea Centrului Eparhial haine, alimente şi materiale de construcţii, în această duminică Chiriarhul a oferit sprijin financiar, obţinut din fondul de solidaritate al Eparhiei, strâns prin bunăvoinţa preoţilor din cele patru protopopiate.
În Episcopia Caransebeşului au fost afectate 11 parohii, din protopopiatele Caransebeş şi Băile Herculane. Pentru a fi alături de cei aflaţi în suferinţă, clerul şi credincioşii din Eparhiei au organizat colecte în bani, alimente şi materiale de construcţii, sprijinind astfel semenii greu încercaţi de aceste furii ale naturii.
În cuvântul de învăţătură rostit credincioşilor din Feneş, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a îndemnat pe cei prezenţi la virtute creştinască şi moralitate constantă, două aspecte care se întâlnesc din ce în ce mai rar în pustia acestei lumi, fapt ce atrage mânia lui Dumnezeu asupra noastră, în diferite moduri şi chipuri.