Rugăciune și comuniune euharistică în Episcopia Caransebeșului la sărbătoarea Sfântului Ilie

Rugăciune și comuniune euharistică în Episcopia Caransebeșului la sărbătoarea Sfântului Ilie

Album foto
Catedrala Episcopală din Caransebeș și-a sărbătorit astăzi al doilea hram, precum și alte așezăminte monahale și-au cinstit ocrotitorul
Autor: Serviciul Prezidial
Un locaș de cult reprezentativ pentru Banatul de Munte, care și-a prăznuit astăzi ocrotitorul, este Catedrala Episcopală din Caransebeș. Pe lângă hramul tradițional, „Învierea Domnului”, a primit, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în data de 12 septembrie 2010, cel de-al doilea hram, și anume „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.

Sfânta Liturghie a fost oficiată din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, de părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Slujba a fost înfrumusețată de răspunsurile liturgice ale Corului Catedralei Episcopale.

În cuvântul de învățătură, părintele Constantin Timiș a povestit despre viața Sfântului Ilie și despre trăirea lui duhovnicească întru Dumnezeu, subliniind, prin prisma vieții Sfântului Proroc înainte văzător, importanța credinței adevărate și a unei trăiri curate. Trimis să propovăduiască voia lui Dumnezeu într-o cetate lipsită de credință și moralitate, Sfântul Ilie s-a rugat fierbinte ca acest popor să fie vremelnic pedepsit, doar atât cât să vadă cât de mare este puterea Creatorului și cât de dificilă poate fi existența în lipsa unei relații cu Acesta. Plângea păcatele lui Israel, postind și tânguindu-se, mustrând comportamentul lor și fiind un neîntrerupt exemplu de viețuire sfântă. Ca răsplată pentru dragostea și credința sa, Sfântul Ilie a fost luat în cer cu trupul de un car și cai de foc, prorocul lui Dumnezeu până acum fiind viu în trup, arătându-se în Tabor celor trei Sfinţi Apostoli în vremea Schimbării la Faţă a Domnului şi iar se va vedea de oamenii cei muritori trupeşte, înaintea venirii a doua pe pământ a Domnului.

Și la mănăstirea închinată Sfântului Ilie de la Vasiova, recunoscută pentru prezența izvorului tămăduitor, la care mulți pelerini vin cu credință de vindecare și mântuire, în ziua praznicului Sfântului Proroc a fost zi de mare sărbătoare. Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele arhim. Casian Rușeț, consilier cultural, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Părintele în cuvântul său a îndemnat pe credincioșii veniți în număr mare să mediteze la cât de actuală mai este în lumea în care trăim râvna și verticalitatea Sf. Proroc Ilie. De asemenea, părintele consilier a explicat de ce îl cinstim noi pe Sf. Ilie și a arătat cine este el și cum ne ajută și pe noi cei de astăzi exemplul lui de viețuire. Pelerinii care au ales să se roage împreună cu obștea monahală la hramul mănăstirii de la Vasiova au avut bucuria să se închine și la o părticică din moaștele Sfântului Nectarie, care a fost adusă de la Schitul Feneș, și la un fragment din moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, adus de la Centrul Eparhial.

Pelerinaje în ziua cinstirii Sf. Ilie au fost făcute și pe cei doi munți care străjuiesc Episcopia Caransebeșului. Pe Muntele Semenic Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele Călin Ianchiș, secretar eparhial, alături de un sobor de preoți din partea Reșiței, iar la Schitul de pe Muntele Mic de părintele Petrică Timiș, inspector eparhial, împreună cu un sobor de preoți.

Data: 20 iulie 2018 • Vizualizări: 864