Săptămâna canonului la Catedrala Episcopală din Caransebeş

Săptămâna canonului la Catedrala Episcopală din Caransebeş
În prima săptămâna a Postului Sfintelor Paşti, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Carabsebeşului, a oficiat, la Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş, slujbele specifice acestei perioade deosebite din Sfântul şi Marele Post al Învierii Domnului
Autor: Serviciul Prezidial
În prima săptămâna a Postului Sfintelor Paşti, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Carabsebeşului, a oficiat, la Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş, slujbele specifice acestei perioade deosebite din Sfântul şi Marele Post al Învierii Domnului.

Astfel, luni la orele după-amiezii, Chiriarhul a săvârşit Slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia s-a citit şi Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Potrivit tradiţiei bisericii noastre, această primă săptămâna a Postului Mare este dedicată Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Canonul se citeşte pe fragmente în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi, în cadrul Slujbei Pavecerniţei Mari, iar la Denia de joi seara, din săptămâna a V-a a Postului Mare, se citeşte în întregime.

La slujbă au participat elevi şi studenţi, însoţiţi de cadre didactice, ai celor două instituţii de învăţământ teologic din Caransebeş: Seminarul Teologic „Ioan Popasu” şi Facultatea de Teologie din cadrul Universiăţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, precum numeroşi credincioşi şi credinciose. Răspunsurile liturgice au fost date de către grupul psaltic „Katharsis” al Episcopiei Caransebeşului condus de dl. Alin Buliga.

La orele serii, într-o atmosferă pioasă de pocăinţă Preasfinţitul Părinte Lucian, Întâistătătorul Eparhiei Caransebeşului, înconjurat de slujitori ai Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeş, a oficiat Slujba Miezonopticii şi a Utreniei.

Acest program liturgic s-a menţinut pe parcursul zilelor de marţi, miercuri şi joi. Vineri, la orele după-amiezii, Ierarhul a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, sâmbătă dimineaţa Slujba Utreniei şi Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar duminică va oficia Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

Prima săptămâna a Postului Mare la Catedrala Epsicopală din Caransebeş se va încheia duminică seara cu un concert se muzică psaltică. Grupul psaltic „Katharsis” al Episcopiei Caransebeşului condus de dl. Alin Buliga şi slujitori ai Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeş, dirijaţi de pr. diac. prof. Cătălin Găină, vor interpreta piese religioase specifice acestei perioade de umilinţă şi pocăinţă din Sfântul şi Marele Post al Paştilor.


Data: 28 februarie 2012 • Vizualizări: 2087