În perioada 19-25 martie 2018, în Parohia cu hramul „Sf. Mare Mc. Gheorghe” din comuna Dognecea, au fost seri duhovnicești încununate cu Taina Sf. Maslu
Autor: Pr. Cosmin Cosma
În perioada 19-25 martie 2018, în Parohia cu hramul „Sf. Mare Mc. Gheorghe” din comuna Dognecea, au fost seri duhovnicești încununate cu Taina Sf. Maslu din duminica Cuvioasei Maria Egipteanca și a Buneivestiri. Ne-am reamintit lucruri deja știute, am învățat lucruri noi, am fost mai mult împreună rugători decât în alte perioade din an cu credincioșii acestei parohii și cu părinții invitați către milostivul Dumnezeu, Maica Domnului și sfinții cei bineplăcuți Lui.
În prima seară, după săvârșirea Vecerniei, părintele Costea Valentin, de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Bocșa Română, a vorbit credincioșilor prezenți despre virtutea dragostei și cea a răbdării, de pe Scara Sfântului Ioan, explicând credincioșilor că nu ne putem mântui fără aceste virtuți. În a doua seară duhovnicească a venit Părintele Mihai Alexandru Sima de la Parohia cu hramul „Sf. Ap. Petru și Pavel” – Biniș, a vorbit despre rugăciunea inimii. În a treia seară duhovnicească, părintele Flavius Cătălin Florea de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Ersig, a făcut o incursiune în Vechiul Testament și în Epistola către Tit vorbind despre sănătatea trupului și a sufletului.
Joi seara Părintele Costiș Ionel Ciprian de la Parohia cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” – Bocșa Montană a vorbit despre necesitatea faptelor în practicarea credinței, vineri seara la acatistul Deniei Buneivestiri, invitat a fost Părintele Pensionar Mihai Petru Vucu din Dognecea ce a vorbit despre Locurile Sfinte de la Ierusalim, sfinția sa vorbind din experiența mergerii acolo. Sâmbătă seara preotul paroh Cosma Cosmin a vorbit despre înțelepciune.
La finalul Săptămânii Duhovnicești, la Sf. Maslu au fost: Pr. Pensionar Mihai Petru Vucu și pentru prima dată la noi, Pr. Găină Ionel Adrian de la Parohia cu hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” – Giurgiova ce a și ținut cuvântul de învățătură despre Sfânta Taină a Spovedaniei în rândul tinerilor și lucrarea sfințitoare a preotului. A fost o ocazie în plus pentru a ne întări cu toții duhovnicește dar și trupește pentru cei cu probleme de sănătate. Cu certitudine cei care au venit și în aceste dăți cu credință, au simțit cu toții prezența nevăzută ochilor noștri trupești a harului lui Dumnezeu peste noi cei prezenți.