Joi, 6 aprilie, la ora 18, în Biserica „Schimbarea la Față” din cartierul Govândari al municipiului Reșița, a avut loc concertul prepascal intitulat „Ușile Pocăinței”
Autor: Serviciul Cultural
Joi, 6 aprilie, la ora 18, în Biserica „Schimbarea la Față” din cartierul Govândari al municipiului Reșița, a avut loc concertul prepascal intitulat „Ușile Pocăinței”, eveniment care s-a bucurat de prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a rectorului Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, Andrade Bichescu, oameni de cultură, preoți și un număr mare de credincioși.
„Acest concert intitulat sugestiv «Ușile pocăinței» ne îndeamnă pe toți la pocăință autentică și la smerită cugetare. Aceste concerte prepascale au fost încununate de frumoasele cântări și imne bizantine interpretate de Corul Episcopiei Caransebeșului format din preoții și diaconii slujitori la Catedrala noastră episcopală din Caransebeș. Credincioșii din Caransebeș și Reșița s-a bucurat să participe la aceste «denii» cu totul speciale pentru că atât la Caransebeș cât și la Reșița aceste concerte s-au desfășurat în biserică. Le mulțumim celor care au participat la aceste concerte și îi felicităm pe cei care ne-au înălțat și ne-au încântat cu aceste frumoase și binecuvântate imne liturgice și cântări duhovnicești”, a precizat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.
Cei care au deschis concertul au fost copiii din Corul „Pui de cer” al Centrului de tineret „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Moniom care au adus credincioșilor prezenți bucuria întâmpinării Mântuitorului în Ierusalimul din sufletele acestora. Au urmat Corul ATOR-Banatul de Munte, Corul de copii al Centrului de Tineret Oravița Montană și Corul „Ison” al Colegiului Național „Traian Lalescu” din Reșița, copii și tineri care, prin activitățile pe care le întreprind, încearcă să răspândească pretutindeni binecuvântarea și harul dragostei lui Dumnezeu pentru oameni. Concertul s-a încheiat cu repertoriul Corului Episcopiei Caransebeșului.
Prin concertele prepascale din Săptămâna Floriilor, copiii, tinerii și preoții din corurile participante l-au întâmpinat pe Hristos cu un buchet de pricesne dedicate perioadei prepascale, împărtășind binecuvântarea prezenței unui Hristos viu și mântuitor, pășind, astfel, ușor spre Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, nu înainte, însă, de a ne lua Crucea și a-L însoți pe Fiul lui Dumnezeu spre Golgota.