Ziua Națională a României a fost marcată la Caransebeș prin manifestările organizate în vecinătatea Catedralei episcopale „Învierea Domnului”
Autor: Serviciul Prezidial
Ziua Națională a României a fost marcată la Caransebeș prin manifestările organizate în vecinătatea Catedralei episcopale „Învierea Domnului”, în faţa crucii monument, din centrul civic al municipiului. Sărbătoarea de 1 decembrie a acestui an este prilejuită de împlinirea a 97 de ani de la Marea Unire din 1918 la care au participat foarte mulți caransebeșeni în ciuda timpului nefavorabil. Ceremonia a debutat cu intonarea Imnului de stat, după care părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului împreună cu un sobor de preoţi a oficiat slujba de Te-Deum.
La finalul sfintei slujbe părintele consilier a transmis din partea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului mesajul pentru acest eveniment: „Astăzi, când prăznuim Ziua Națională a României, noi slujitorii bisericii trebuie să afirmăm cu tărie că cei doi piloni pe care s-a clădit acum 97 de ani România Mare au fost Biserica și Națiunea. Această afirmație trebuie să fie cu tărie mai ales în aceste vremuri în care se încearcă din răsputeri compromiterea atât a Bisericii, cât și a Națiunii. Trebuie să fim conștienți că Biserica Ortodoxă se clădește pe principii etnice, iar Națiunea se adună prin credință și Biserică. Noi românii știm asta din istoria care ne învață că suntem singurul popor care s-a născut creștin. În acest context dacă ne neglijăm Biserica și Națiunea rămânem fără sens și fără rost în lume. Așadar trebuie să spunem cu fermitate: «Trăiască Națiunea Română și Biserica ei Ortodoxă care a plămădit-o»”.
Sărbătoarea a continuat cu discursul domnului Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeș, după care s-au depus flori la Crucea-monument a identității și demnității naționale, monument construit de români în anul 1821, în memoria eroilor bănăţeni din toate timpurile. În continuare garda de onoare a unităţii militare din Caransebeş, precum şi un grup de soldaţi, au defilat pe sub arcul din centrul civic, care poate defini şi unitatea spirituală a creştinilor.