Sărbătoare la Școala generală nr. 1 „Romul Ladea” din Oravița

Sărbătoare la Școala generală nr. 1 „Romul Ladea” din Oravița
La sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Școala generală nr. 1 „Romul Ladea” din Oravița, zona Gării, și-a cinstit ocrotitorii
Autor: Pr. Alin Florentin Mureșan
La sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Școala generală nr. 1 „Romul Ladea” din Oravița, zona Gării, și-a cinstit ocrotitorii. Cu această ocazie a fost săvârșită o slujbă de Te Deum de către un sobor de preoți, la finalul căreia au fost pomeniți și cei care au activat în cadrul școlii, profesori, foști elevi și alți ostenitori. Din soborul slujitor au făcut parte pr. Ion Doru Găvădină, pr. Alin Florentin Mureșan, pr. Petru Gelu Moldovan și pr. Marinel Zenovie Bobescu.

La acest eveniment cuvântul de deschidere a aparținut directorului școlii, Lepa Martian. După oficierea slujbei de Te Deum a luat cuvântul părintele Petru Gelu Moldovan, care e explicat în frumoase cuvinte importanța îngerilor în viață noastră, apoi părintele Alin Florentin Mureșan a explicat cât este de importantă relația dintre biserică și școală în formarea tinerilor. Părintele Alin a intrat și în clasele de curs binecuvântând și stropind cu aghiasma mică.

La această frumoasă sărbătoare au participat oficialități locale și județene. Manifestarea s-a încheiat cu o agapă frățească oferită din partea conducerii școlii.

Data: 9 noiembrie 2016 • Vizualizări: 1578