Marţi, 29 ianuarie, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a binecuvântat şi sfinţit pictura care împodobeşte paraclisul cu hramurile „Sfântul Nicolae” şi „Sfinţii Trei Ierarhi” aflat în incinta Colegiul Naţional „Traian Lalescu” din Reşiţa
Autor: Serviciul Prezidial
Marţi, 29 ianuarie 2013, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul profesorilor şi elevilor de la Colegiul Naţional „Traian Lalescu” din Reşiţa.
Cu acest prilej, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a binecuvântat şi sfinţit pictura care împodobeşte paraclisul cu hramurile „Sfântul Nicolae” şi „Sfinţii Trei Ierarhi” aflat în incinta unităţii şcolare. La evenimentul prestigioasei şcoli reşiţene a participat conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin, conducerea liceului, cadre didactice, preoţi slujitori din municipiul Reşiţa, elevii, însoţiţi de familiile lor, .
După oficierea slujbei, a urmat un program artistic, compus din pricesne şi lecturi din viaţa Sfinţilor Trei Ierarhi, susţinut de formaţia corală „Ison” a Colegiului Naţional „Traian Lalescu”. În continuare, chiriarhul a acordat pr. Nicolae Chiosa și d-lui Pavel Ghimboaşă, directorul unităţii şcolare, ordinul eparhial Diploma de onoare „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”.
Paraclisul Colegiului Naţional „Traian Lalescu” din Reşiţa, cu hramurile „Sfântul Nicolae” şi „Sfinţii Trei Ierarhi”, a fost sfinţit la data de 5 decembrie 2012, într-un cadru festiv, de către Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului.